Procesul de revizuire a hărții judiciare trebuie să avanseze, pentru a asigura accesul mai eficient la justiție pentru cetățeni și pentru a găsi soluțiile cele mai optime, care să asigure specializarea judecătorilor. Totodată, reorganizarea instanțelor judecătorești este importantă, în contextul reformei justiției și a parcursului european al Republicii Moldova, a declarat ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, transmite IPN.
Proiectul de modificare a Legii privind reorganizarea instanțelor judecătorești (revizuirea hărții judiciare), înregistrat la sfârșitul anului trecut a fost dezbătut pe platforma Consiliului Consultativ al Ministerului Justiției.
În cadrul discuțiilor, ministra justiției a remarcat că proiectul este unul prioritar pentru Ministerul Justiției, pentru a putea demara în paralel și alte procese de modernizare a instanțelor judecătorești. „Este important să avem discuții, cu implicarea tuturor instituțiilor vizate, inclusiv a reprezentanților Parlamentului, care vor primi curând acest proiect cu propunerea spre a fi votat”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
Prezent la dezbateri, președintele parlamentului Igor Grosu, a remarcat că este necesară implementarea eficientă hărții judiciare și a recomandat ca proiectul să fie definitivat și expediat cât mai curând în adresa forului legislativ.
Reorganizarea sistemului instanțelor judecătorești este unul dintre obiectivele Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022-2025 și este o acțiune prevăzută în Planul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.