Procuratura Anticorupție trebuie să se concentreze pe corupția mare și cazuri de rezonanță, inclusiv cele din trecut. Prioritățile în activitatea instituției vor fi acțiunea, egalitatea și transparență, a menționat procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, la prima conferință de presă după numirea în funcție, transmite IPN.
Procuratura Anticorupție va pune accentul pe domenii care aduc cele mai mari prejudicii bugetului public, cum ar fi: fraude bancare, delapidările din companiile cu capital de stat, spălări de bani. La fel, Veronica Dragalin a menționat pericolul scurgerii ilegale de informație, precizând că aceasta „împiedică combaterea corupției, creează risc de sabotaj a cauzelor penale de rezonanță și subminează încrederea cetățenilor în instituțiile de drept”.
Totodată, unele restricții privind dezvăluirea informației cu referire la dosare sunt exagerate și trebuie revizuite. „Noi vom spune atât de mult cât va permite legea și interesul anchetei”, a adăugat șefa Procuraturii Anticorupție.
Un alt subiect atins a fost insuficiența de cadre: Procuratura Anticorupție are multe dosare și un insuficient de procurori și ofițeri. „În opinia mea, până în prezent în Republica Moldova niciodată nu s-a dus o luptă veritabilă de eradicare a corupției prin tragerea la răspundere penală. În Moldova a existat atât de multă corupție încât nu este posibil investigate și duse la condamnare toate aceste cauze”, a afirmat Veronica Dragalin.
Veronica Dragalin a fost procuror-adjunct în secția de corupție publică și drepturi civile din biroul procurorului american din districtul central al Californiei. A făcut doctoratul în Drept la University of Virginia School of Law. A fost nominalizată la Premiul Național Young Federal Attorney şi la Premiul Procuror de Prim Rang pentru femeile din justiția federală. Vorbește mai multe limbi străine.