Vernisajul vinului promovează cultura consumului pe piaţa locală
Asociaţia producătorilor şi exportatorilor de vinuri din Moldova a desfăşurat aseară, 14 decembrie, la Palatul Republicii, a treia ediţie a Vernisajului Vinului – un eveniment prin care se încearcă promovarea culturii consumului moderat de vinuri pe piaţa locală. La ediţia din anul acesta au participat 22 de companii, transmite Info-Prim Neo.
Vicedirectorul Combinatului de Vinuri „Cricova”, Valeriu Ţâra, a spus că loviturile prin care a trecut ramura vinicolă în ultimii ani se mai simt. La aceasta se adaugă situaţia de criză în unele ţări partenere, în care se atestă o diminuare a cererii. Dar toate gândurile vinificatorilor sunt orientate spre viitor, la îmbunătăţirea calităţii produsului finit. Companiile care vor răspunde acestor provocări vor merge înainte şi vor face faţă concurenţei pe piaţa internaţională, inclusiv pe cea europeană.
Andrei Panciuc, care a reprezentat „Vinăria Purcari”, a spus că anul 2012 a fost totuşi unul bun. Întreprinderea a consemnat 185 de ani de existenţă, a primit Ordinul Republicii din mâinile preşedintelui Nicolae Timofti, a cucerit Premiul Mare de Ziua Naţională a Vinului, a lansat şi un produs nou, care se bucură de succes. Panciuc consideră că tot mai mulţi consumatori de pe piaţa internă dau prioritate vinurilor naturale şi că eforturile vinificatorilor, susţinute şi de Guvern pentru a promova producţia vinicolă de calitate pe piaţa internă, dau rezultate.
Şi ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, este de părere că prestigiul vinului de calitate pe piaţa internă creşte. „În ceea ce priveşte însă companiile vinicole, există multe probleme de soluţionat. Şi cu retehnologizarea, şi cu promovarea brandului Moldova sub egida căruia vor fi comercializate toate vinurile, şi cu lupta cu vinurile necalitative. Dar se pare că ramura este în pragul unei „noi respiraţii”, unei noi etape în de dezvoltare, după mai multe eşecuri şi stopări din ultimii 6-7 ani”, a spus ministrul.
Premierul Vlad Filat, prezent la eveniment, a menţionat că din an în an calitatea vinurilor moldoveneşti creşte şi se bucură de apreciere atât pe piaţa externă, cât şi pe cea internă. „Anul acesta s-a reuşit aprobarea unor modificări şi completări în legislaţie prin care vinul este declarat produs agroalimentar. Asupra acestui produs nu se aplică accize. „Au fost create premise că vinurile calitative să substituie băuturile alcoolice tari pe masa consumatorului. Dar lucrurile acestea nu se fac într-o zi. Deocamdată, să ne bucurăm că avem vinuri bune care, consumate cu măsură, pot aduce nu doar bună dispoziţie, dar şi sănătate”, a mai spus premierul.
Vernisajul Vinului a fost organizat cu asistenţa financiară a proiectului USAID CEED II .