Antrenorul echipei Veris, Lilian Popescu, a contribuit la eliminarea fostei sale formaţii din optimele Cupei Moldovei. FC Costuleni a fost surclasată cu 0-3, într-un meci disputat la Complexul Sportiv Buiucani, transmite IPN.
Golurile au fost marcate de Dumitru Bacal (minutul 3), Valeriu Andronic (39) și Serghei Alexeev (60). Veris va juca în sferturi cu liderul campionatului, Sheriff Tiraspol, care a dispus de Olimpia, cu 4-0.
„Nu mă gândesc la meciul cu Sheriff pentru că mai este timp până atunci. Cel mai important meci e cel care urmează, iar duminică nu vom avea un joc uşor împotriva Academiei”, a declarat la conferinţa de presă de după meci antrenorul lui Veris, Lilian Popescu.
Cel mai echilibrat meci s-a dovedit a fi întâlnirea dintre FC Tiraspol şi Saxan. Tiraspolenii s-au impus la limită, cu 1-0, prin golul lui Karaneychev. Într-o altă partidă, Academia a dispus de Sfântul Gheorghe, cu 3-0, toate cele trei goluri fiind marcate de fostul internațional, Denis Calincov. Academia va întâlni în sferturi Dacia. O altă pretendentă la câștigarea Cupei Moldovei, Milsami a trecut de Real-Succes, cu 2-0. Ambele reușite au fost semnate de Constantin Iavorschi.