Veniturile din vânzarea serviciilor de telefonie fixă au scăzut cu 14%

În primele şase luni ale anului, veniturile din vânzarea serviciilor de telefonie fixă au scăzut cu 14%. Volumul total al vânzărilor a constituit circa 666,4 milioane de lei. Totodată, numărul de abonaţi la serviciile de telefonie fixă a crescut, în decursul primului semestru, cu 0,7% (8,9 mii) şi a alcătuit peste 1 milion, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Agenţiei Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI).

Creşterea numărului de abonaţi se datorează exclusiv furnizorilor alternativi ai acestui tip de telefonie. Aceştia au conectat la reţelele proprii peste 9 mii de clienţi noi, iar baza de abonaţi a SA „Moldtelecom” s-a redus nesemnificativ. La 1 iulie SA „Moldtelecom” avea peste 1 milion de abonaţi, iar cei 21 de furnizori alternativi aveau împreună peste 91,6 mii.

În aceeaşi perioadă, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) s-a micşorat cu 15,8 p. p. şi a constituit 91,8 lei. SA „Moldtelecom” a înregistrat un ARPU de 95,4 lei (în scădere cu 14,5 p. p.), iar furnizorii alternativi – de 44,1 lei (în scădere cu 24,7 p. p.).

La finele primului semestru al anului, cota de piaţă a SA „Moldtelecom”, în funcţie de venituri, s-a redus cu 0,8 % şi a alcătuit 96,5%, iar cota furnizorilor alternativi de telefonie fixă a crescut în aceeaşi proporţie şi a însumat 3,5%. Specialiştii ANRCETI explică creşterea uşoară a indicatorilor înregistraţi de furnizorii alternativi prin extinderea bazei lor de abonaţi în urma conectării acestora la serviciile triple play (Internet, TV şi telefonie fixă).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.