Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir spune în mesajul său de Crăciun că venirea în lume a Domnului Iisus Hristos aduce pacea, liniștea și iertarea, acestea toate fiind atât de râvnite de oamenii lui Dumnezeu, cei credincioși și iubitori. Nașterea Domnului înseamnă nașterea vieții, nașterea sfințeniei, nașterea noastră ca fii ai lui Dumnezeu, nașterea păcii și a mântuirii.
„Născându-se, Domnul Păcii ne-a adus și ne dăruiește continuu pacea și împăcarea, între oameni și între popoare. Pacea, năzuință scumpă nu doar a creștinilor, ci și a tuturor oamenilor, constituie una din marele vestiri ale Nașterii Domnului. Hristos nu a venit spre moarte, ci pentru a strivi moartea și pentru a dărui viață oamenilor. Hristos S-a născut pentru mântuirea noastră, adică pentru a ne oferi viața și fericirea veșnică, în comuniune de iubire milostivă cu Dumnezeu și sfinții Săi”, se menționează în pastorala citată de IPN.
Potrivit Mitropolitului, Sfânta Biserică Ortodoxă din Moldova a continuat îndeplinirea lucrării sale catehetice, misionare, dar mai ales filantropice. Biserica se roagă pentru credincioșii din țară, dar și pentru cei care sunt determinați să se afle departe de casă și de Patrie. Și persoanele refugiate din țara vecină, Ucraina, au fost primite, consiliate și tratate cu multă dragoste frățească.