Veaseslav Ioniţă: Actualul scrutin demonstrează că R. Moldova se decolorează şi nu mai este roşietică

Performanţa alegerilor locale generale din 3 iunie este că R. Moldova se decolorează şi nu mai este roşietică, iar Partidul Comuniştilor este marele perdant ale actualului scrutin, a declarat pentru Info-Prim Neo analistul economic Veaceslav Ioniţă. Potrivit expertului, dacă până în prezent toate consiliile raionale erau controlate exclusiv de partidul de guvernământ, după alegerile recente PCRM va reuşi să-şi menţină majoritatea în cel mult jumătate dintre consiliile raionale. Explicaţia este că, de astă dată, mesajul comuniştilor nu a mai prins la populaţie, spune Ioniţă. Referindu-se la municipiul Chişinău, expertul e de părere că oamenii au votat fie pentru partide cunoscute, fie pentru persoane cunoscute. Veaceslav Iordan a obţinut aproximativ acelaşi număr de voturi pe care le-a obţinut şi PCRM, iar resursele masive, cheltuite în campania sa electorală, nu i-a adus niciun vot în plus. Mai mult ca atât, în 2003, PCRM a acumulat peste 100 de mii de voturi, în campania din vara anului 2005 – aproape 80 mii, la cele din toamnă – 65 de mii de voturi, iar acum circa 60 mii, deşi la actualele alegeri rata de participare a fost mai înaltă. Cât priveşte candidatul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, acesta a reuşit să obţină acelaşi număr de voturi pe care le-a avut şi la alegerile locale noi din 2005, în pofida faptului că la actualul scrutin s-a confruntat în primul tur cu mai mulţi candidaţi tineri. În opinia lui Ioniţă, Chirtoacă a obţinut un număr mare de voturi din contul celor dezamăgiţi de formaţiunile politice „învechite” în politică. Solicitat să facă unele prognoze pentru turul doi, analistul a opinat că ambii candidaţi au abilităţi foarte slabe de a atrage noi voturi, în situaţia în care mai bine de jumătate din electoratul „outsideri”-lor primului tur nu va participa la alegeri, iar marea majoritate a celor ce se vor prezenta la urne vor opta pentru Chirtoacă. Însă şi candidatul PL are, în opinia lui Ioniţă, o problemă de rezolvat –să adune de urgenţă voturi, inclusiv prin negocierea cu alte formaţiuni politice, dar, mai ales, prin convingerea persoanelor cu drept de vot care nu s-au prezentat la urne în primul tur, or, aici, Chirtoacă are un câmp de manevră mai larg decât contracandidatul său. Dacă el va întreprinde acţiuni energice şi concrete în acest sens, are toate şansele să câştige. „Îmi pot uşor imagina că va câştiga Chirtoacă şi-mi vine greu să-mi închipui cum ar putea câştiga Iordan”, a conchis Veaceslav Ioniţă. Potrivit ultimelor rezultate preliminare ale alegerilor din 3 iunie, Veaceslav Iordan a obţinut aproape 28% din voturile exprimate, iar Dorin Chirtoacă – peste 24%. Ei sunt urmaţi de Leonid Bujor – circa 9,5%, Vladimir Filat şi Dumitru Braghiş care au obţinut peste 8% din sufragii.
  • ccv veaceslav ionita despre culoarea moldovei.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.