Comisia parlamentară de anchetă privind frauda bancară îl va audia joi, 1 august, pe Veaceslav Platon, în Penitenciarul nr.13. Președintele Comisiei, Alexandru Slusari, a comunicat că în următoarele zile Comisia așteaptă informații importante de la diferite persoane, inclusiv de peste hotare, privind tranzacțiile din perioada 2011-2014, transmite IPN.
Marți, Comisia l-a audiat pe Andrian Candu, ex-președinte al Parlamentului și ex-ministru al economiei. Potrivit lui Alexandru Slusari, Andrian Candu „a încercat să facă un pic de show ieftin” și a răspuns evaziv la întrebarea: „De ce BNM a adus situația la un asemenea dezmăț și dacă Drăguțanu (guvernatorul BNM în acea perioadă) poartă vreo vină”.
„Dacă Guvernul a acordat garanția de stat cu riscul imens ca această sumă enormă să fie pusă pe umerii cetățenilor, de ce n-a luat măsuri de precauție și n-a instaurat administrarea de stat în cele trei bănci cărora le-a oferit garanțiile? Aici e cel mai urât lucru produs în noiembrie 2014 și, indirect, domnul Candu a confirmat acest fapt”, a spus președintele Comisiei de anchetă.
Potrivit lui Alexandru Slusari, după ce vor fi audiați Anatol Arapu, ex-ministru al finanțelor, și Corneliu Gurin, ex-procuror general, Comisia va veni cu un demers către Procuratură. „Se vede neglijența crasă a demnitarilor de rang înalt din Guvern și BNM, care au acordat garanțiile de stat în sume colosale fără să se asigure că aceste sume nu vor fi sustrase sau, cel puțin, băncile cărora statul le oferă garanțiile să fie imediat controlate din partea administrației de stat”, a menționat Alexandru Slusari.
Parlamentarul a mai spus că a primit recent confirmarea că în iunie 2013-decembrie 2013, perioadă când s-a produs emisiunea suplimentară de acțiuni la BEM, consilier la Ministerul Economiei era Serghei Iaralov (despre care se spune că ar fi mâna dreaptă a lui Vlad Plahotniuc). Comisia a intrat în posesia unei corespondențe interne care confirmă că toate acțiunile legate de BEM erau coordonate cu Serghei Iaralov.
Alexandru Slusari speră ca raportul final al Comisiei să poată fi prezentat la prima ședință din sesiunea de toamnă a Parlamentului. De asemenea, și-a exprimat speranța că în curând Comisia va avea acces la lista beneficiarilor furtului din sistemul bancar, anexată la raportul Kroll.