Veaceslav Platon a fost eliberat

Omul de afaceri Veaceslav Platon a fost eliberat din Penitenciarul nr.13, după ce a fost admis demersul de suspendare a executării pedepsei. Informația a fost comunicată pe Facebook de unul dintre avocații acestuia, Ion Crețu, transmite IPN.

„Cât efort, dar în sfârșit am fost auziți, ca o persoana nevinovată să nu fie deținută ilegal, însă sa fie trași la răspundere anume persoanele care au săvârșit infracțiunea. Pentru acei care sunt împotriva eliberării lui Platon Veaceslav, încetați cu susținerea beneficiarilor reali ai furtului miliardului și nu reprezentați interesele lui Plahotniuc Vladimir, prin transmiterea unor mesaje false cetățenilor”, a scris acesta pe Facebook.

În data de 18 mai, procurorul general Alexandr Stoianoglo a anunțat că dosarul în privința cetățeanului Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate și în acest sens va fi inițiată procedura de revizuire a sentinței. Totodată, el a declarat că unul dintre principalii beneficiari ai „furtului miliardului” este Vladimir Plahotniuc.

Veaceslav Platon a fost reținut în iulie 2016 și a petrecut patru ani după gratii. În aprilie 2017, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în cauza devalizării cu 800 de milioane de lei a Băncii de Economii. În decembrie 2017, Platon a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru că ar fi încercat să scoată, în 2016, când se afla în arest, sume de bani din câteva firme de asigurări la care era acționar majoritar. Inculpatul ar fi cerut pentru această operațiune sprijinul unor mascați „Pantera”. La 30 ianuarie anul curent, Curtea de Apel Chișinău a casat decizia din decembrie 2017, prin care Veaceslav Platon a fost condamnat la 12 ani de pușcărie, cauza urmând să fie transmisă la rejudecare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.