După cele trei valuri masive de emigrare în masă a cetăţenilor R. Moldova, produse în ultimii cinci ani, din cauza crizei economice prelungite, următorul val de muncitori basarabeni va veni spre România, susţine analistul economic Veaceslav Ioniţă.
Potrivit expertului, după 1991, R. Moldova a avut câteva mituri. Unul dintre ele a fost că RM este ţară agrară cu cel mai bun teren din Europa. După privatizarea din 1996-1997, a durat cam doi-trei ani de zile până când oamenii au realizat că nu puteau trăi din agricultură, având două hectare de pământ. Or, pentru ca o familie să se menţină la nivelul de subzistenţă, are nevoie de 7 hectare, cel puţin. În acelaşi timp, potrivit expertului, şi muncitorii de la oraşe se aflau în mare dificultate la sfârşitul anilor 90. Economia moldovenească era falimentară după căderea Uniunii Sovietice. Existau mici industrii în centrele raionale care, însă, depindeau de ajutoarele de la stat. Legal, guvernul nu putea finanţa întreprinderile falimentare, însă se acordau garanţii de stat pentru a putea obţine credite externe, anulate printr-o lege din 1998.
Potrivit lui Ioniţă, prima migraţie are loc în 2000-2001, aceştia fiind oamenii de la sate, care au realizat că pur şi simplu nu pot supravieţui din cultivarea pământului. R. Moldova avea o populaţie aptă de muncă de circa 2,2 milioane de oameni, dintre care 60% în sat. Aşadar, în jur de 1,4 milioane de agricultori, în condiţiile în care acest sector economic avea nevoie de cel mult 600 mii. Cam în aceeaşi perioadă au plecat şi locuitorii centrelor raionale, rămaşi şi ei fără perspective de viitor. Ultimul val l-au constituit angajaţii din sectorul bugetar, afectaţi dramatic de criza financiară din 2001.
Analistul constată că, spre deosebire de emigranţii români, moldovenii au avut două direcţii geografice de emigrare economică – spre Est (Rusia) şi Vest (Spania, Italia, Portugalia). La Răsărit au emigrat cei mai săraci şi cu nivelul cel mai redus de abilităţi profesionale. La Apus au emigrat oamenii cu inteligenţă, cu studii, care au avut acasă un statut.
În Moscova se duc în general bărbaţii, susţine analistul. Ei se angajează în construcţii, ca salahori sau în activităţi ce ţin de “munca de jos”. O categorie aparte a muncitorilor din Rusia sunt şoferii de autobuz, troleibuz, fiind mai competitivi decât moscoviţii în această meserie. Un şofer de autobuz când merge în Rusia primeşte 600 de dolari pe lună salariu. Pentru un cetăţean al oraşului Moscova, 600 de dolari este foarte puţin – chiria pentru un apartament cu trei camere la marginea oraşului este 1.100 de dolari. Moldovenii care lucrează în Rusia au costuri de maximum 100 de dolari: stau câte 10 într-o cameră, mănâncă de la angro. Sunt sectoare prost plătite, pe care un locuitor din Rusia nu le-ar accepta.
În Occident lucrează în general femeile, în activităţi de menaj şi asistenţă socială. Acolo cei mai mulţi sunt cei care au plecat ilegal, şi apoi cei care au plecat cu vize turistice pe o lună de zile şi nu au mai venit înapoi.
Veaceslav Ioniţă susţine că, în ultimii cinci ani, România a devenit mai aproape de Europa decât R. Moldova. Până nu se va observa cu ochiul liber că România este mai bogată ca RM, basarabenii nu vor merge la muncă peste Prut. Însă în următorii ani diferenţa va fi vizibilă, iar următorul val de emigrare al moldovenilor va fi spre Bucureşti şi celelalte oraşe mari ale României. În prezent, în sate mai sunt circa 300.000-400.000 de oameni la limita sărăciei, din cei care nu au absolut pe nimeni plecat peste hotare şi care vor fi atraşi de un salariu de 600 dolari în Bucureşti, constituindu-se într-un nou val de emigranţi.
