Vasile Ursu învinuieşte de furt taxatorii din transportul urban de pasageri

Primarul interimar al capitalei Vasile Ursu învinuieşte de furt taxatorii din autobuzele şi troleibuzele din municipiul Chişinău. Referindu-se la necesitatea majorării preţurilor pentru călătorii în transportul urban de pasageri, Ursu a declarat că, în cazul în care consilierii municipali vor accepta majorarea tarifelor, încasările vor creşte doar pe parcursul primelor zile, după care vor reveni la nivelul de până la scumpire. Motivul, în opinia lui Ursu, îl constituie furtul de către taxatori a banilor achitaţi de pasageri. Mai mult, Ursu susţine că, şi în prezent, „o bună parte a veniturilor încasate în transportul urban se duce în buzunarele taxatorilor”. Solicitat de Info-Prim Neo, directorul Regiei Transport Electric (RTEC), Victor Martâniuc, a catalogat afirmaţiile lui Ursu drept „neîntemeiate şi insultătoare” pentru 800 de oameni, care activează în condiţii grele de muncă şi reuşesc, anual, să colecteze circa 64 mil. de lei. Potrivit lui Martâniuc, se face o evidenţă zilnică a tichetelor, iar peste 50 de revizori verifică toate troleibuzele în vederea depistării neregulilor. „Nu exclud că unii pasageri refuză să ia tichetul, dar consider că nu pot fi învinuiţi de corupţie toţi taxatorii dacă nu s-a demonstrat acest lucru”, a mai spus Martâniuc. Directorul Parcului Urban de Autobuze (PUA), Anatol Gheorghiţă, a evitat, pe parcursul a trei zile să comenteze declaraţiile primarului interimar privind furturile în cadrul acestei întreprinderi municipale. Totodată, preşedintele Uniunii Transportatorilor Privaţi, Ion Mămăligă susţine că la PUA sunt înregistrate furturi mari. Potrivit lui Mămăligă, nu o singură dată şoferii de microbuze procură, la negru, motorina comercializată de angajaţii Parcului Urban de Autobuze. Mămăligă susţine că multiplele cazuri de corupţie din transportul urban de pasageri ar putea fi eradicate doar după ce vor fi anulate călătoriile gratuite pentru un şir de categorii de persoane. El pledează pentru acordarea de compensaţii nominative din care persoanele dezavantajate să achite preţul călătoriilor. Mămăligă mai susţine că metodele de evidenţă a veniturilor ar putea fi diverse, inclusiv prin introducerea tichetelor cu unde magnetice. Statistica Serviciului circulaţie al RTEC demonstrează că pe parcursul primelor 4 luni ale anului au fost efectuate 18 mii 482 de controale, în urma cărora 77 de taxatori au fost destituiţi, iar peste 500 s-au ales cu mustrări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.