Vasile Tarlev: UCM nu ştie încă dacă va accepta pe listele sale electorale membrii altui partid

Partidul Uniunea Centristă din Moldova (UCM) nu ştie încă dacă va accepta pe listele sale electorale membrii partidului Uniunea Muncii „Patria-Rodina” (PUMPR), urmând ca decizia finală să fie luată în cadrul şedinţei consiliului politic al UCM după ce PUMPR va prezenta liderului UCM declaraţia de fuziune în formă scrisă, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele UCM, Vasile Tarlev a recunoscut joi, 16 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că a discutat cu preşedintele PUMPR, Gheorghe Sima, dar şi cu alţi lideri politici despre o posibilă fuziune, însă, la finalul discuţiei s-au înţeles ca fiecare să-şi urmeze paşii spre un scop comun de fuzionare. Potrivit lui Vasile Tarlev, deşi UCM se arată deschisă pentru a colabora cu partidele care au viziuni politice similare, mişcările politice care vor să fuzioneze cu UCM vor trebui să-şi argumenteze bine dorinţa de fuzionare, să-şi prezinte clar viziunile şi aspiraţiile, dar şi să facă propuneri pentru o dezvoltare ulterioară. Vasile Tarlev s-a arătat sigur că UCM va ajunge în parlament şi va avea o pondere suficientă pentru a influenţa bunăstarea ţării, promovând şi ideia ca preşedintele ţării să fie ales de popor, şi nu de Parlament. Conform spuselor lui Tarlev, UCM încă nu ştie cu siguranţă pe cine va înainta la funcţia de preşedinte al ţării, dacă va ajunge în Parlament. Liderii partidului Uniunea Muncii „Patria-Rodina” (PUMPR) au anunţat, joi, 16 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă că formaţiunea este dispusă să fuzioneze cu UCM. În decursul săptămânii trecute şi partidul Popular Republican din Moldova s-a arătat dispus să fuzioneze cu UCM. Tot pentru a-şi promova ideile şi imaginea proprie, în cadrul conferinţei de presă, Vasile Tarlev şi-a lansat o pagină web personală, prin intermediul căreia intenţionează să dialogheze cu societate, iniţiind un schimb de informaţii şi opinii. În opinia fostului premier, site-ul are drept scop promovarea intereselor societăţii moldoveneşti, stabilind un dialog eficient prin intermediul celor mai moderne tehnologii informaţionale. Totodată, vizitatorii paginii web vor avea posibilitatea să urmărească activitatea de zi cu zi a lui Vasile Tarlev şi să-şi expună opinia vizavi de aceasta. Potrivit politicianului, informaţia de pe pagina web www.tarlev.md va fi expusă în două limbi, limba de stat şi limba rusă, iar pentru viitor va fi posibilă traducerea şi în limba engleză, a precizat liderul UCM.
  • vasile tarlev despre fuziunea pumpr cu ucm.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.