Vasile Tarlev se retrage din UCM
Vasile Tarlev, se retrage din rândurile Uniunii Centriste din Moldova (UCM), transmite Info-Prim Neo cu referire la o scrisoare publică. Vasile Tarlev spune că a luat această decizie, după ce a analizat situaţia actuală din ţară şi din interiorul partidului, precum şi după ce a consultat mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, oameni de afaceri, ştiinţă şi cultură.
Tarlev spune că îi va susţine pe toţi cei, „cărora nu le este indiferent destinul Patriei”:„Situaţia deplorabilă în care ne-am pomenit este rezultatul comportamentului ireconciabil al unor reprezentanţi ai clasei politice, lipsa dorinţei şi capacităţilor elementare de negociere”.
Vasile Tarlev a decis să se retragă din UCM după un scandal îndelungat cu fostul lider al formaţiunii, Mihai Petrache, care în septembrie 2008, a renunţat la preşedinţia partidului în favoarea ex-premierului Vasile Tarlev, iar după aceea a decis să-l acţioneze în judecată, acuzâdu-l că este un preşedinte autointitulat.
La alegerile parlamentare ordinare UCM, a acumulat 2,05% din sufragii, astfel încât a rămas în afara pragului electoral. În scrutinul anticipat, Vasile Tarlev, însoţit de mai mulţi susţinători, şi-au suspendat calitatea de membri ai UCM, pentru a participa la alegeri pe lista Partidului Social-Democrat (PSD), însă nici de această dată nu a acces în Parlament.