Vasile Tarlev: Pledez pentru modelul american, astfel încât președintele să fie responsabil și de Executiv

Din funcția de președinte poate fi soluționată problema depopulării țării prin creșterea atractivității Republicii Moldova pentru cetățenii plecați peste hotare. Declarația a fost făcută de candidatul desemnat de „Partidul pentru Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, în cadrul dezbaterii electorale, organizată de Agenția de Presă IPN. Candidatul promite tarife mai mici la resursele economice, deschiderea a noi locuri de muncă și promovarea unei politici externe echilibrate între Vest și Est. Vasile Tarlev spune că în Republica Moldova șeful statului ar trebui să dețină responsabilitatea și pentru activitatea Executivului, după modelul american.

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, candidat la funcția de șef al statului, Vasile Tarlev, a criticat modul în care a fost guvernată țara în ultimii ani. Potrivit lui Tarlev, incapacitatea guvernanților de a dezvolta economic țara a determinat exodul masiv al populației. Candidatul promite locuri de muncă acasă, tarife reduse la resursele energetice și spune că astfel cetățenii vor alege să se întoarcă în Republica Moldova.


Fiind președinte, în maximum doi ani de zile, această problemă va fi soluționată prin crearea condițiilor bune de trai în țară, cu o reformă fiscală profundă, justiție, ca să devenim atractivi pentru a atrage investiții și din Est, și din Vest. Vom crea întreprinderi mixte, locuri de muncă, salarii motivante. Asta va determina cetățenii să revină acasă, să producă produse fabricate în Moldova. Șeful statului este persoana aleasă direct de poporul Republicii Moldova, are dreptul la inițiativă legislativă. Pledez pentru separarea puterilor în stat. Eu propun modelul american în care președintele să fie ales direct de cetățeni, dar el să fie și șeful Executivului. Președintele, asumându-și responsabilități, trebuie să răspundă și de Executiv”, a spus candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova, Vasile Tarlev.

Vasile Tarlev spune că președintele țării este obligat să identifice consens cu toate instituțiile statului, în beneficiul cetățenilor. Tarlev mai spune că programul său electoral conține reforme structurale care vor contribui la redresarea economică a țării.

Statul, prin intermediul Guvernului, în loc să devină un partener credibil, este în rol de jandarm, care doar majorează taxele. E haos în sectorul energetic cu aceste tarife mari la gazele naturale. Servicii comunale exagerate, cele mai mari de la globul pământesc, eu când am fost prim-ministru am adus gaz cu 2 lei pentru un metru cub. Atunci gazul era 2 lei, acum e 30 de lei, ceea ce a pus la pământ consumatorii, oamenii au fost nevoiți iarna să-și taie pomii din grădină pentru a se încălzi. Vinovată de acest lucru este guvernarea. Mai mult, au distrus sistemul bancar. Eu plecând din funcție am lăsat mai multe de 20 de bănci funcționale, astăzi pe hârtie sunt 7-8 bănci, dar în realitatea lucrează doar 5 bănci. Eu am lăsat măcar o bancă de stat, ca în toate țările democratice, dar ei au furat-o. Eu am un program echilibrat de reforme a politicilor tarifare, a tarifelor la resursele energetice, care va contribui la rezolvarea problemelor economice”, a punctat Vasile Tarlev.

Tarlev spune că grație prerogativei de a desemna candidatul la funcția de prim-ministru, președintele poate influența buna funcționare a Guvernului. Candidatul la șefia țării spune că dacă deputații nu vor susține inițiativele legislative venite de la Președinție, șeful statului va dizolva Parlamentul.

Președintele vine cu propunerea candidatului la funcția de prim-ministru. Fiind un om profesionist, echilibrat, președintele poate crea un dialog între puterile statului. Indiferent de culoarea partidelor din Parlament, toți sunt deputați aleși de popor, care au promis dezvoltarea statului, iar președintele fiind bine pregătit, vă asigur, că va găsi puncte de tangență. Dacă Parlamentul nu va susține inițiativele mele de dezvoltare economică, voi dizolva Parlamentul. Nu cred că se va găsi un deputat care va lucra împotriva țării și a neamului”, a explicat candidatul la funcția de președinte, Vasile Tarlev.

Ciclul de dezbateri cu genericul „Analizăm cererea și ofertele electorale” este realizat de către agenția de presă IPN, în perioada 08-10 octombrie 2024 cu sprijinul German Marshall Fund (SUA) și al Uniunii Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE