Vasile Tarlev: „Guvernul R. Moldova şi concernul “Gazprom” desfăşoară un business comun”

Premierul Vasile Tarlev susţine că „Guvernul R. Moldova şi "Gazprom" desfăşoară un business comun, iar asta presupune cooperare”. Premierul a făcut această declaraţie în cadrul întrevederii cu vicepreşedintele Consiliului de administrare al companiei “Gazprom”, Valerii Golubev, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău. În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte ce vizează actuala colaborare în domeniul gazelor naturale şi perspectivele de dezvoltare a acestei cooperări. În acest context, el a menţionat oportunitatea urgentării semnării unui Acord cadru de lungă durată. Părţile au convenit că, pe parcursul următoarei săptămâni, va fi definitivat proiectul Acordului de livrare a gazelor naturale, care urmează să fie semnat până la finele anului curent. În paralel se vor concretiza domeniile de cooperare investiţională. La 7 decembrie, prim-vicepremierul Zinaida Grecianîi a avut o întrevedere, la Moscova, cu preşedintele Consiliul administrativ al concernului rus “Gazprom”, Alexei Miler, în cadrul căreia au fost discutate condiţiile de livrare a gazelor naturale în R. Moldova în anul 2007 şi chestiunea privind stingerea datoriei pentru livrările anterioare de gaze, care la moment constituie cca 1,4 mlrd. USD, inclusiv penalităţile. Autorităţile moldovene negociază semnarea contractului de livrări pentru minimum 5 ani de aproximativ jumătate de an, din iulie curent, când gazele naturale au început să fie livrate RM la preţul de 160 USD pentru 1 mie m. c. Chestiunea a fost discutată şi de preşedinţii celor două state, menţionându-se că relaţiile în sfera energetică dintre RM şi Rusia vor fi construite în baza principiilor economiei de piaţă, cu satisfacerea intereselor ambelor părţi. Partea moldovenească susţine că a elaborat câteva proiecte investiţionale, care vor fi propuse companiei ruse „Gazprom” în vederea efectuării unor investiţii comune în dezvoltarea sectorului energetic al R. Moldova, dar până în prezent nu a oferit detalii despre aceste proiecte.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.