Vasile Năstase: Mişcarea protestatară a scos la suprafaţă toate lucrurile grave

Protestele organizate în Piaţa Marii Adunări Naţionale de către Platforma civică „Demnitate şi Adevăr” au scos în evidenţă lucrurile grave care se întâmplă în ţară şi au făcut presiuni asupra clasei politici moldoveneşti. Declaraţia aparţine unuia din liderii Platformei „DA”, Vasile Năstase, şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

„Dacă până la proteste despre furtul miliardului se vorbea pe la colţuri, acum s-a ajuns să vorbească fiecare cetăţean de la noi, oficialii europeni. Totodată, oamenii au fost ajutaţi să se trezească, să conştientizeze gravitatea situaţiei”, a precizat Năstase.

Reprezentantul Platformei „DA” susţine că arestarea lui Filat, soldată cu demisia Guvernului Streleţ, reprezintă un rezultat al protestelor din PMAN. „Toate acestea sunt rezultatul acţiunilor de protest. La 4 octombrie, oamenii au zgâlţâit puţin cuibul mafiei de pe bulevardul Cantemir. Dacă nu îi opream la timp, poate că devastau sediul. Arestarea lui Filat are legătură cu protestul din 4 octombrie. Este clar că beneficiarul banilor furaţi din BEM este Plahotniuc, la fel şi Filat, doar că într-o măsură mai mică” , a opinat Năstase.

Vasile Năstase a ţinut să precizeze că nu Platforma „DA” lansează formaţiunea politică de alternativă, dar Consiliul Marii Adunări Naţionale. „Platforma „DA” va rămâne o organizaţie civică, sunt 12 fondatori şi nu toţi doresc să se lanseze în politică. Iar din Consiliu fac parte diferite persoane, cum ar fi Alexandru Slusari, reprezentantul fermierilor, sau Maia Sandu, fostul ministru al educaţiei”, a declarat Năstase.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.