De ziua Independenţei Republicii Moldova, s-a desfăşurat congresul I al Partidului Politic Democraţia Acasă (DA), care l-a ales în funcţia de preşedinte pe Vasile Costiuc, transmite Info-Prim Neo. „Nu vă voi dezamăgi, voi fi ca un tanc pentru că altfel nu merge treaba”, a declarat noul lider politic. Potrivit lui, ziua pentru desfăşurarea forului nu este aleasă întâmplător. „De azi iese la rampă şi doreşte să se afirme o generaţie tânără care vrea să trăiască acasă”, a spus Vasile Costiuc. ,,Azi este un moment de cotitură, când de la declaraţii de schimbare ale guvernului şi politicienilor se trece la fapte reale. Până acum tinerii nu au avut şansa să se unească într-o echipă de tineri, azi au această şansă. Prin concurenţă şi abilităţi ei vor putea să propună o alternativă la actul de guvernare din această ţară ”, a subliniat liderul DA. La congresul de constituire au fost adoptate statutul, simbolurile şi organele de conducere ale partidului. Printre altele, noua formaţiune îşi propune să obţină adoptarea Legii lustraţiei, care ar da un suflu nou democraţiei din Republica Moldova şi ar promova tinerii în structurile de luare a deciziilor. DA îşi propune să participe la viitoarele alegeri, la moment toate actele de înregistrare a partidului sunt depuse la ministerul Justiţiei. Democraţia Acasă nu va avea un candidat la funcţia de şef al statului, deoarece, potrivit statutului partidului, lider al formaţiunii poate deveni orice membru care nu depăşeşte vârsta de 35 de ani.Constituţia Republicii Moldova prevede că Preşedinte al Republicii Moldova poate fi ales cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi.