Accidentul rutier din 9 septembrie 2018, cu implicarea șefului statului și a unor membri ai familie sale, este un prilej foarte trist pentru constatarea unor atitudini inadecvate față de persoana șefului statului și a nefericitei întâmplări în care a nimerit. Omenește, creștinește, este normal ca oricine să-și exprime compasiunea și regretul pentru accidentul produs. Cum se zice: Doamne ferește! și Slava Domnului! că nu s-au înregistrat victime și traumatisme grave! Sigur, au fost și excepții. Atitudinea șefului legislativului, Andrian Candu, a fost cât se poate de echilibrată și potrivită. Din păcate, în spațiul mediatic au dominat atitudini: fie ranchiunoase, de insinuare că accidentul ar fi o pedeapsă meritată pentru faptele și „păcatele” șefului statului; fie fanteziste, conspiraționiste, insinuându-se că ar fi vorba despre o înscenare premeditată din partea inamicilor sângeroși ai șefului statului.
Ambele atitudini sunt condamnabile, mai cu seamă cele care invocă contextul pre-electoral. Asta fiindcă accidentul cu implicarea șefului statului se încearcă a fi transformat într-un prilej pentru scorneli propagandistice în ajunul preconizatelor alegeri parlamentare. În acest sens, a excelat Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Vlad Batrîncea. Acesta și-a fundamentat atitudinea sa conspiraționistă pe rețelele de socializare și a multiplicat-o prin intermediul media-holding-ului afiliat PSRM. Din start trebuie menționat faptul că zelul propagandistic al Secretarului executiv al PSRM mai mult dăunează PSRM și șefului statului, decât le face bine.
În primul rând, prin mesajul său conspiraționist, înșirându-și argumentele, Secretarul executiv al PSRM provoacă curiozitatea unui segment larg de cetățeni dezinteresați de lupta politică. Într-adevăr, oamenii se pot întreba – câți inamici și-a făcut șeful statului, dacă aceștia îi doresc răul? Și despre cine ar fi vorba la modul concret? În acest sens, Secretarul executiv al PSRM este foarte prolific, dar totuși extrem de evaziv, asta însemnând că se teme să fie tras la răspundere pentru insinuări grave. De aceea, recurge la aluzii cine ar putea fi potențialii scenariști ai accidentului criminal – 1) guvernarea și curatorii ei euro-atlantici; 2) opoziția pro-europeană, care se teme de victoria PSRM, care avându-l drept lider informal pe șeful statului va învinge la viitoarele parlamentare; 3) România și SUA, care s-ar opune eforturilor șefului statului în vederea reintegrării Transnistriei; 4) enigmaticele forțe ostile Ortodoxiei și vizitei Patriarhului Kirill la Congresul Mondial al Familiilor; 5) forțele ostile prieteniei dintre creștinii ortodocși și musulmani, care pun la cale zădărnicirea vizitei Președintelui Recep Tayyip Erdogan la Chișinău pentru participarea la darea în exploatarea a sediului renovat al Președinției etc.
Fantezia Secretarului executiv al PSRM s-a dezlănțuit până la invocarea explicită doar a cinci grupuri de inamici de moarte ai șefului statului, deși s-ar fi putut extinde, de exemplu, și asupra unor forțe naționaliste ucrainene, nemulțumite pentru faptul că șeful statului nu recunoaște Crimeea drept parte a Ucrainei, dar și pentru că a formulat pretenții iredentiste față de țara vecină. Sau ar fi putut invoca teroriștii islamiști sau kurzi, care vor să se răzbune pentru recenta extrădare de fapt a profesorilor de origine turcă din Republica Moldova. Păi iată, segmentul larg de cetățeni indiferenți față de vânzoleala politică s-ar putea întreba – cum de a reușit șeful statului în doar doi ani de mandat să-și creeze atâtea dușmani de moarte? Și care e totuși versiunea de bază a presupusului atentat, doar este exclus ca cele aproape zece categorii de dușmani de moarte ai șefului statului să-și fi coordonat acțiunile? Întrebarea vină n-are, dar șirul de întrebări care se ivesc pe rând arată că e vorba de un zel propagandistic fără noimă din partea Secretarului executiv al PSRM.
În al doilea rând, argumentele Secretarului executiv sunt pur și simplu futile. De exemplu, de ce s-ar teme guvernanții de eventuala implicare victorioasă a șefului statului în campania parlamentară, în calitate de cap de listă electorală a PSRM, dacă această guvernarea știe că în virtutea unei hotărâri a Curții Constituționale (CC) șeful statului nu are dreptul s-o facă? Mai mult, Secretarul general al PSRM se face direct responsabil de această decizie a CC, fiindcă – dacă tăcea, filozof rămânea, adică, dacă nu ar fi sesizat CC, aceasta nu s-ar fi exprimat explicit pe marginea interdicției pentru șefului statului de a participa la acțiuni electorale partinice.
În al treilea rând, șeful statului a fost atât de util actualilor guvernanți că ar fi o prostie din partea lor să-l înlăture. Într-adevăr, cine a salvat guvernarea zisă pro-europeană în 2012, votând candidatura lui Nicolae Timofti la funcția de Președinte? Dar cine a venit în ajutorul partidului de guvernământ în procesul de modificare a sistemului electoral? Dar cine a promulgat legea amnistiei capitatului și a reformei impozitării plate, lăudându-le? Și asta în pofida faptului că pe pagina web personală a șefului statului este publicată Strategia Economică a PSRM, cate prevede impozitarea în trei trepte? Dar care poate fi partenerul cu care actualii guvernanți vor forma o majoritatea după parlamentarele din februarie 2019? Numai PSRM și liderul ei informal în persoana șefului statului. Alte variante mai bune pentru guvernanți pur și simplu nu există.
În al patrulea rând, care sunt succesele șefului statului în reglementarea transnistreană pentru ca România și SUA să se opună implementării planurilor șefului statului. Doar nimeni altul decât liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, a recunoscut chiar recent, imediat după întâlnirea cu șeful statului că nu există absolut nici un plan.
În al cincilea rând, despre care inamici ai eforturilor șefului statului de promovare a valorilor ortodoxe poate fi vorba, dacă Ortodoxia și unitatea creștină este subminată de implicarea bisericii în politică, iar beneficiar al acestei implicări a fost chiar șeful statului, lucru confirmat într-o adresă a CC din 13 decembrie 2016. Dar oare nu comportamentul și atitudinea Bisericii față de conflictul ruso-ucrainean, susținut părtinitor de șeful statului, subminează unitatea creștinilor ortodocși?
În al șaselea rând, mega concluzia Secretarului general al PSRM este de-a dreptul halucinantă prin semi-precizia sa. Acesta afirmă că „acolo unde nu există moralitate și etică, nu poate exista nici un bine public. Așa au scris gânditorii antici. Dar liderii noștri euroatlantici nu citesc cărți. Lectura lor este despre cum să atragă granturi”. Păi cele 7 milioane de dolari oferite de Președintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru reconstrucția clădirii Președinției nu fac parte din categoria granturi? Păi nu exact asta afirmă răuvoitorii șefului statului, că ar fi comis un act de imoralitate, acceptând extrădarea profesorilor turci de la rețeaua de licee Orizont în schimbul grantului respectiv? Dar găzduirea în 2017 a familiei prezidențiale la odihnă în Turcia, cu concursul administrației Președintelui turc, nu tot grant se numește?
Ar fi încă multe de spus ca reacție la zelul propagandistic al Secretarului executiv al PSRM, dar cele invocate par a fi suficiente pentru a arăta că având la dispoziție astfel de propagandiști iscusiți, PSRM și șeful statului nici de inamici autentici nu au nevoie.
Experții IPN