Vânzarea produselor alcoolice persoanelor sub 21 de ani va fi interzisă

Guvernul a susținut o inițiativă legislativă a deputaților prin care vânzarea produselor alcoolice persoanelor sub 21 de ani va fi interzisă. Actualmente pragul este de 18 ani, transmite IPN.

Comercianții vor avea obligația să solicite de la cumpărător prezentarea buletinului de identitate sau a unui alt act oficial cu fotografie, care să-i confirme vârsta. În cazul în care cumpărătorul va refuza să prezinte actul de identitate, vânzătorul nu va avea dreptul să-i vândă produse alcoolice.

Discutând pe marginea acestui proiect de lege, s-a insistat pe înăsprirea controlului și sancțiunilor pentru nerespectarea legislației privind comercializarea produselor alcoolice, dar și pe limitarea în continuare a publicității alcoolului și pe intensificarea  acțiunilor de promovare a modului sănătos de viață.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.