Vântul şi ploile abundente au lăsat mai multe localităţi fără energie electrică

Vântul puternic şi ploile abundente de sâmbătă seara, 25 iulie, au lăsat mai multe localităţi fără energie electrică. Ofiţerul de presă al Departamentului Situaţii Excepţionale, Dorina Cruc, a comunicat pentru Info-Prim Neo că din cauza ploilor şi vântului puternic au avut de suferit mai multe localităţi din centrul republicii şi, în special, din raioanele Călăraşi, Ungheni şi Orhei. Aceste localităţi au petrecut noaptea şi o partea a zilei de duminică fără lumină. Spre sfârşitul zilei de duminică toate localităţile au fost reconectate la sursa de alimentare cu energie electrică. De asemenea, potrivit sursei citate, în zilele de week-end în apele iazurilor şi-au găsit sfârşitul patru oameni. Astfel, sâmbătă, la ora 16.00, un bărbat de 33 de ani, nu a mai ieşit la suprafaţa apei lacului din s.Mândâc, Drochia, corpul lui fiind scos de către săteni. În aceeaşi zi, în jurul orei 20.00, în lacul din s.Săiţi, Căuşeni, s-a înecat un bărbat, de 61 de ani. Un tânăr, de doar 21 de ani, care se afla la pescuit în iazul Zaprud din or.Ceadâr-Lunga, s-a înecat în jurul orei 4.00, probabil când vroia să verifice ustensilele de pescuit. Corpul lui a fost găsit abia a doua zi şi extras de colaboratorii Departamentului Situaţii Excepţionale din localitate. În iazul Lebedinca din or.Edineţ şi-a găsit sfârşitul un bărbat cu identitatea necunoscută, de aproximativ 50 de ani. Pe parcursul lunii curente în bazinele acvatice din R.Moldova s-au înecat 31 de persoane, inclusiv 9 minori. De la începutul anului au murit înecaţi 99 de persoane, inclusiv 20 de minori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.