„Vântul Schimbării” la Turnul de Apă, o expoziție care reinterpretează artistic trecutul sovietic

Expoziția documentară „Vântul Schimbării”, inaugurată la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău – Turnul de Apă, propune vizitatorilor o reinterpretare artistică a trecutului sovietic, în special perioada anilor ‘80-‘90. Spațiul expozițional este prezentat sub forma unei cărți deschise, care, potrivit organizatorilor, unește trecutul cu prezentul și devine o platformă de interacțiune pentru artiști din diferite generații, transmite IPN.

Artista Tatiana Fiodorova-Lefter, autoarea acestui proiect, susține că expoziția transformă experiențele personale ale artiștilor într-o voce colectivă „care să ne ajută să înțelegem mai bine trecutul și provocările cu care ne confruntăm astăzi în condițiile noilor transformări”.

Evenimentul inaugural a început cu o manifestare teatrală în fața muzeului și a continuat cu prezentarea lucrărilor prezentate la expoziție, una din ele fiind semnată de Glebus Sainciuc și oferită  muzeului de către fiul său, artistul Lică Sainciuc.

Expoziția „Vântul schimbării” poate fi vizitată până pe 30 noiembrie. Aceasta face parte din proiectul Biroul Nomad de Cercetare în Artă, finanțat de guvernul Elveției, și a fost vernisată sub egida Direcția generale cultură și patrimoniu cultural a municipiului Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.