Vântul puternic de marți, 18 mai, a deteriorat parțial acoperișul gimnaziului din localitatea Băhrinești din raionul Florești. Ploile abundente au inundat o parte din podul și subsolul școlii, iar pentru pomparea apei a fost nevoie de intervenția salvatorilor.
Contactat de IPN, primarul localității, Victor Covalenco, a declarat că în jur de 40 de foi de ardezie au fost deteriorate, iar ca urmare apa s-a scurs în pod. Tavanele sălilor de clase nu au fost afectate. Urmează să fie întocmit un act de constatare în care să fie incluse și pagubele, dar și eventuale cheltuieli pentru lucrările de reparație. Ulterior, actul va fi transmis către administrația raională.
Edilul a menționat că, în urma ploilor puternice, mai multe drumuri acoperite cu pietriș au fost spălate. Șuvoaiele au distrus și câmpuri agricole. La Primărie, s-au adresat cel puțin trei persoane cărora le-au fost inundate gospodăriile, cerând ajutorul salvatorilor. Într-un caz, apa a pătruns și în locuință.
Conform datelor Serviciul Hidrometeorologic de Stat, pe 19 mai, se prevăd precipitații și intensificări ale vântului din nord-vest în rafale de până la 15-20 m/s. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează deținătorii și gestionarii bazinelor acvatice să verifice starea digurilor și barajelor de protecție. Totodată salvatorii avertizează oamenii care au în grijă minori să-i supravegheze și să nu le permită aflarea acestora în preajma râurilor și lacurilor sau în spații deschise neprotejate. În caz de situații de risc persoanele sunt îndemnate să apeleze Serviciul 112.