Vameşii ruşi, ucraineni şi bulgari sunt mai corupţi decât cei din România

Agenţii economici exportatori din Moldova suportă pierderi enorme când ajung la punctele de control vamal. Constatarea aparţine lui Viorel Chivriga, preşedintele Coaliţiei pentru Dezvoltare Economică Rurală, după o campanie de advocacy, desfăşurată de în 2008-2009, transmite Info-Prim Neo. La o masă rotundă, expertul a comunicat că investigaţia a fost demarată pentru a vedea ce probleme întâmpină transportatorii şi exportatorii din Moldova. Cu susţinerea agenţilor economici, au fost transportate câteva loturi de producţie agricolă pe câteva rute internaţionale: Bălţi – Târgu-Mureş (România), Chişinău – Moscova (Rusia) şi o rută de tranzit cu produse agro-alimentare Turcia – Moscova (Rusia). „Însoţitorii au notat fiecare mită plătită, fiecare plată oficială achitată funcţionarilor, au cronometrat timpul pe care l-au pierdut în vamă, la tranzitarea mărfurilor şi a unor proceduri de control prin punctele de control vamal, şi pe tot parcursul traseului din diferite ţări. Acest tablou diferă mult de datele oferite de instituţiile din domeniu”, a spus Chivriga. Potrivit expertului, pe traseul Bălţi – Târgu-Mureş taxe neoficiale exportatorii nu au plătit, doar la vamă, şi au fost sume mici, timpul fiind unul onorabil. Nu a existat un exces de putere din partea poliţiei şi a vameşilor. Însă pe alte trasee, pe lângă taxele oficiale, exportatorii moldoveni au fost nevoiţi să plătească multe taxe neoficiale, care au bătut la buzunar. Astfel de cazuri însoţitorii au înregistrat în Ucraina din partea vameşilor şi poliţiei, în Bulgaria şi Rusia. „Acest lucruri se întâmplă foarte des în acest ţări, timpul de trecere a procedurilor de control a fost foarte lung, mai mult de 12 ore”, a adăugat Chivriga. Preşedintele Coaliţiei pentru Dezvoltare Economică Rurală susţine că în cadrul companiei de advocacy, a mai avut loc dezbateri, mese rotunde, cluburi de dialog pentru agenţii economici din regiune. S-au făcut recomandări practice pentru instituţiile statului privind politici necesare şi în beneficiul exportatorului moldovean. Coaliţia pentru Dezvoltare Economică Rurală întruneşte la moment 65 de organizaţii nonguvernamentale din toate regiunile ţării, şi a fost înfiinţată în 2002.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.