Vameşii moldoveni îşi doresc participarea la operaţiunea de combatere a contrafacerii mărfurilor din Ungaria

Serviciul Vamal al R.Moldova îşi doreşte participarea la operaţiunea de combatere a contrafacerii mărfurilor, care va fi organizată de Administraţia Vamală a Ungariei. Intenţia a fost formulată de Directorul general al Serviciului Vamal, Feodosia Furculiţa în cadrul unei întrevederi la Chişinău cu Alexandru Ionaş, vicedirector al Centrului Regional pentru Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere SECI din Bucureşti. Conform şefului Serviciului de presă Ion Magu, citat de Info-Prim Neo, vameşii moldoveni contează să obţină în rezultat mai multă experienţă practică şi cunoştinţe mai profunde în domeniul legislaţiei europene în domeniu. Părţile au discutat şi necesitatea intensificării activităţii grupului de lucru R. Moldova – România - Ucraina privind combaterea activităţilor ilegale ale unor agenţi economici din raioanele de est ale Moldovei, inclusiv prin eventuala acordare implicare a Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în R. Moldova şi în Ucraina (EUBAM). Centrul Regional pentru Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere SECI din Bucureşti a fot creat printr-un Acord de instituire, în anul 1999, cu scopul acordării asistenţei reciproce în prevenirea, descoperirea, investigarea, aducerea în fata justiţiei şi sancţionarea infracţiunilor transfrontaliere. Acordul a fost semnat de Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Macedonia, Moldova, Turcia, Romania.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.