„Valorile Eminesciene” găzduite de Biblioteca Naţională

Din 14 ianuarie Biblioteca Naţională a Republicii Moldova găzduieşte o expoziţie extraordinară „Valori Eminesciene”, dedicată jubileului de 160 ani de la naşterea marelui poet. Expoziţia întruneşte sute de cărţi ale lui Mihai Eminescu, dar şi culegeri de publicistică despre creaţia poetului, transmite Info-Prim Neo. La evenimentul din Biblioteca Naţională au venit zeci de elevi din liceele şi colegiile capitalei, scriitori, cercetători ştiinţifici şi simpli admiratori ai „luceafărului” literaturii române. Ana Bantoş, doctor conferenţiar al Universităţii de Stat, consideră că un merit deosebit în deschiderea acestei expoziţii îl au scriitorii din Moldova, dar mai ales Grigore Vieru. „Eminescu este primul poet profesionist român”, constată Ana Bantoş. „Deşi mulţi ani a fost interzis în Moldova pentru publicistica sa, deoarece aceasta reda ceea ce scriu de obicei istoricii, astăzi basarabenii au posibilitate de a cunoaşte poetul în profunzime nu numai prin creaţia sa, dar şi prin prisma altor oameni de creaţie care au studiat opera sa şi au scris despre Eminescu. Cel mai elocvent exemplu al continuităţii creaţiei lui Eminescu este Grigore Vieru, poeziile căruia sunt scrise în stil eminescian, iar publicistica poetului ne deschide noi orizonturi în creaţia lui Eminescu”, a spus doctorul conferenţiar. Pavel Balmuş, cercetător ştiinţific al Institutului Naţional de Filologie, susţine că ziua de naştere a lui Mihai Eminescu este 20 decembrie 1849. „Trebuie să respectăm dreptul lui Eminescu de a fi consemnat pe 20 decembrie, aşa cum a făcut-o cât a trăit”, a propus cercetătorul. „Dacă ne considerăm europeni trebuie să ne purtăm ca atare şi să nu schimbăm istoria după bunul plac al unora”, a mai spus Pavel Balmoş. Elevii din liceele şi colegiile capitalei s-au arătat interesaţi de creaţia poetului şi au menţionat în discursurile şi poeziile recitate în deschiderea expoziţiei valoarea lui Eminescu şi importanţa studierii mai profunde a operei poetului. Expoziţia înglobează circa 300 de cărţi ale lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu Tudor Arghezi, Grigore Vieru şi alţi autori de valoare mare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.