Valeriu Streleţ: Un referendum privind denumirea limbii de stat ar fi o soluţie

Într-o societate polarizată şi scindată cum în Republica Moldova, stabilirea denumirii limbii de stat printr-un referendum ar fi o soluţie. Încercarea de a modifica prevederile Constituţiei în Parlament ar fi aproape sigur sortită eşecului. De această părere este liderul fracţiunii liberal-democraţilor în legislativ, Valeriu Streleţ, transmite IPN.

„Noi considerăm suficient că s-a pronunţat Curtea Constituţională. Această decizie deschide posibilitatea instanţelor şi instituţiilor de a opera cu termenul „limba română” fără reţineri”, a menţionat Valeriu Streleţ.

Curtea Constituţională a hotărât joi, 5 decembrie, că, în cazul unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, prevalează textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă. Acest lucru vizează şi limba de stat a ţării, care, potrivit Declaraţiei de Independenţă, este româna, iar potrivit Constituţiei – moldovenească în baza grafiei latine.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE