Valeriu Streleţ: PDM este controlat de o singură persoană

Partidul Democrat din Moldova este controlat de o singură persoană chiar dacă aceasta a anunţat că s-a retras din funcţia de conducere a formaţiunii. Declaraţia îi aparţine fostului prim-ministru, liderului Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleţ, care a participat la evenimentul „Adevăr sau Provocare”, făcând referire la ex-prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, care a anunţat că îşi suspendă calitatea de membru al PDM, transmite IPN.

„PDM este controlat de o singură persoană şi este evident. Chiar dacă a declarat că se retrage din funcţia de conducere. Pentru noi, liberal-democraţii, această situaţie nu mai poate fi tolerată. Ea exista şi mai înainte, când negociam, dar acum în mod special, noi am spus că putem guverna şi altfel, cu mâinile dezlegate şi conform legilor, dar nu în conformitate cu deciziile luate de Consiliul Alianţei. Probabil democraţii şi-au simţit ameninţate poziţiile câştigate cu atâta muncă şi au decis să demită Guvernul”, a spus Valeriu Streleţ.

Referindu-se la condiţiile în care Valeriu Streleţ a acceptat să fie numit premier, politicianul a spus că Maia Sandu, colega sa de partid, a fost o candidatură susţinută de PLDM. S-a încercat convingerea ei ca să accepte funcţia de prim-ministru, dar existau „tot felul de şiretlicuri” din partea celorlalţi parteneri de alianţă – democraţii şi liberalii, şi aceasta a refuzat să mai candideze. „Trebuia cineva să candideze şi eu am tratat cu responsabilitate această propunere, şi în cele 90 de zile cât am fost în funcţie am încercat să fac tot ce e mai bun pentru ţară”, a precizat ex-premierul.

Valeriu Streleţ a menţionat că nu-şi poate explica demisia guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, cu doar o zi înainte de a veni Misiunea FMI, dar nici demiterea Guvernului cu doar câteva zile înainte de a invita într-o vizită repetată Misiunea FMI. Politicianul spune că Acordul cu FMI nu este convenabil cuiva, deoarece prevede anumite reforme. „Aceasta pare a fi un soi de urzeală obscură de a tot îndepărta şi de a nu admite semnarea Acordului cu FMI”, a subliniat liderul PLDM.

Referindu-se la un viitor Guvern, Valeriu Streleţ a spus că acesta neapărat va fi unul de alianţă, deoarece perspectiva ca în Moldova să apară un sistem bipolar este departe şi cel mai probabil că încă zeci de ani vom avea guverne de alianţă.

Cât ţine de perspectivele PLDM, Valeriu Streleţ a spus că formaţiunea va trece prin multe schimbări, deoarece o parte din colegii care sunt membri doar din interese conjuncturale nu vor rezista unei perioade de opoziţie sau presiunilor. Politicianul crede că ar trebui organizat cât de curând un congres extraordinar al PLDM, deoarece formaţiunea are nevoie de un lider. Referindu-se la Maia Sandu, Valeriu Streleţ a spus că aceasta are toată susţinerea şi deschiderea dacă va dori să vină şi să se alăture echipei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.