Deputatul liberal Valeriu Munteanu şi mai mulţi absolvenţi de liceu au convocat o conferinţă de presă pentru a-şi exprima dezacordul faţă de „intenţia premierului Leancă de obstrucţionare a accesului tinerilor din Republica Moldova la studii în România”. „Partidul Liberal solicită prim-ministrului Iurie Leancă să-şi retragă propunerea privind limitarea studierii în România, iar primului ministru al României, Victor Ponta, îi solicităm să nu dea curs acestei intenţii”, a declarat parlamentarul, citat de IPN.
Valeriu Munteanu spune că precizările cu care a venit ulterior executivul pe marginea acestui subiect sunt „nişte încercări stângace de a se disculpa”. „Această intenţie de a obstrucţiona tineretul nostru să înveţe în România va scoate din buzunarul familiilor peste 41 de milioane de lei dacă aceştia vor rămânea să înveţe în Republica Moldova, astfel fiind o metodă de a suplini caznaua universităţilor din Republica Moldova” a mai spus Valeriu Munteanu.
Într-o emisiune la Radio Moldova, săptămâna trecută, Iurie Leancă a comunicat că i-a propus omologului său român, Victor Ponta, un program în care tinerii din Republica Moldova să meargă la studii în România pentru jumătate de an sau un an, după care să revină în ţară. Propunerea în cauză prevede lărgirea şi nu restrângerea oportunităţilor existente până acum. O precizare în acest sens a făcut pentru IPN Liliana Viţu, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Iurie Leancă, după ce mai multe organe de presă au interpretat diferit o ştire difuzată de agenţiei sâmbătă, 13 iulie. Potrivit Lilianei Viţu, premierul a propus suplimentarea posibilităţilor de studii prin intermediul programului de schimb universitar Erasmus şi nu înlocuirea prin acesta a sistemului de burse pe care le oferă statul român.
Ulterior şi Iurie Leancă a făcut precizări, în cadrul unei emisiuni TV, spunând că propunerea sa se adresează studenţilor care învaţă în Republica Moldova. Intenţia este să li se ofere şi acestora posibilitatea să meargă pentru o perioadă în România într-un program de schimb de experienţă.