Valeriu Munteanu: Dacă ACUM va anunța că formează două fracțiuni, aceasta va fi o normalitate

Dacă săptămâna viitoare blocul ACUM va anunța că formează două fracțiuni în Parlamentul nou ales, acest lucru va fi o normalitate. Decizia le aparține și au tot dreptul să facă acest lucru. Declarația aparține fostului vicepreședinte al Partidului Liberal, fost candidat al blocului la alegerile parlamentare, Valeriu Munteanu, transmite IPN.

„Culmea ar fi să fie o singură fracțiune și acolo să nu fie unitate. Mai bine să fie două, dacă asta o vor decide ei și, respectiv, să existe mai departe unitatea”, a menționat Valeriu Munteanu la emisiunea „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Politicianul spune că formula oportună ar fi ca blocul să se despartă în două fracțiuni, dar nu în trei așa cum se discută în spațiul public că ar putea să se întâmple. „Există acordul de constituire a blocului, format din două partide, ceilalți au fost lăturași la toată chestia asta, unii au susținut condiționat, alții necondiționat”, notează Valeriu Munteanu.

Fostul liberal spune că după alegeri copreședintele blocului ACUM, Andrei Năstase, i-a propus să colaboreze mai departe. „Și domnul Năstase conștientizează, și ceilalți lideri din blocului ACUM, că în situația complicată creată în Republica Moldova doar unindu-ne eforturile putem să rezistăm și putem să ne mișcăm înainte pozitiv și nu negativ, pentru că poate să existe o degradare. Iar să pierzi oameni în momentul în care aceștia există, când încă n-au plecat din Moldova și vor încă să pună umărul, eu cred că aceasta este o iresponsabilitate”, a declarat politicianul.

Întrebat dacă va candida la alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, Valeriu Munteanu nu a dat un răspuns clar.  

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.