Valeriu Munteanu: Am votat pentru un Chișinău european

Candidatul liberalilor la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Valeriu Munteanu, și-a dat votul pentru o capitală europeană. Liberalul este de părere că nu va ieși un învingător detașat din primul tur, de aceea va fi organizat și turul doi, transmite IPN.

„Am votat pentru a scoate Chișinăul din ghearele binomului toxic care a acaparat întreaga Republica Moldova și acum încearcă să acapareze pe cale nedemocratică și Chișinăul. Am votat pentru un Chișinău european, pentru un Chișinău în care să putem trăi. Am votat pentru libertate, pentru democrație, pentru valorile în care crede toată lumea și în care trebuie să trăim în Republica Moldova”, spune Valeriu Munteanu.

Candidatul PL consideră că alegerile sunt un eveniment prin care trebuie să fie fortificată democrația din Republica Moldova.

Până la ora 10.00, peste 30 de mii de locuitori ai municipiului Chișinău și-au exercitat dreptul la vot, ceea ce constituie 4,7% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale.

În total, pentru alegerile locale noi, desfășurate astăzi în șapte localități din țară, în listele electorale au fost înscriși 749 272 de alegători. La ora 7.00 au fost deschise toate cele 375 de secții de votare constituite pentru acest scrutin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.