Deputatul liberal Valeriu Munteanu votează necondiţionat pentru ratificarea Acordului de Asociere cu UE, deoarece, spune el, acum este timpul ca guvernarea să ofere cetăţenilor ceea ce merită.
Parlamentarul a declarat pentru IPN, în cadrul unui sondaj desfăşurat printre deputaţi, că aspiraţia europeană este calea naturală a Republicii Moldova de propăşire, după 200 de ani de ocupaţie. „Am pierdut foarte mult timp în urma ocupaţiei ţariste şi, mai apoi, celei sovietice, dar şi a perindărilor din ultimii 20 de ani dintre CSI şi UE”, a subliniat deputatul.
Valeriu Munteanu este absolut sigur că libera circulaţie în UE le va permite cetăţenilor moldoveni să vadă cu ochii lor beneficiile şi adevărata faţă a Uniunii Europene. „Din păcate, orice date sociologice vor demonstra că cetăţenii noştri doar în proporţie de câteva procente au văzut cu adevărat ce înseamnă UE şi noi trebuie să-i ajutăm să înţeleagă acest lucru”, a spus parlamentarul.
Liberalul spune că Acordul de Asociere este unul din paşii premergători aderării efective a Republicii Moldova la familia europeană şi consideră că moldovenii trebuie să devină şi membri ai NATO. De aceea, orice efort făcut în acest sens este unul pozitiv, a mai spus Valeriu Munteanu.