Deputatul liberal-democrat Valeriu Ghileţchi e de părere că formarea guvernării trebuie să aibă loc în format restrâns şi este imposibilă crearea unui executiv de către toate partidele din Legislativ. În schimb, parlamentarul menţionează că există probleme care ar putea fi rezolvate inclusiv dacă s-ar discuta în format lărgit, iar una din aceste probleme este alegerea preşedintelui ţării. Opiniile au fost exprimate de către deputat în cadrul dezbaterii publice „De ce politicienii iar au nevoie de mult timp pentru a forma coaliţia majoritară şi ce riscă în aceste condiţii oamenii din Republica Moldova?”, organizată de IPN împreună cu Radio Moldova.
Valeriu Ghileţchi este parţial de acord cu afirmaţia că politicienii din Moldova nu au experienţa unei guvernări în coaliţie, însă lucrurile s-au schimbat în ultimii ani. Politicianul crede că negocierile şi discuţiile sunt necesare cu toate fracţiunile, în special în ceea ce ţine de problema alegerii preşedintelui.
„Din câte cunosc, problema alegerii şefului satului este pe masa de negocieri. A fost încercarea anterioară prin referendum să stabilim alegerea preşedintelui prin vot direct, dar care a eşuat. Când e vorbă de o formulă de guvernare poate fi ceva mai restrâns, dar sunt şi alte probleme care pot fi soluţionate la nivel mai larg”, a spus deputatul PLDM.
„PCRM propune o guvernare apolitică, susţinută de toate partidele din Parlament. Unde s-a mai văzut aşa ceva? Propuneţi ca 22 de jucători să îmbrace tricouri la fel şi să nu se ştie cine cu cine joacă, cine în poarta cui bate. Cine va purta responsabilitatea? Consens se poate de găsit pe anumite domenii înguste”, a opinat politicianul.
Dezbaterea „De ce politicienii iar au nevoie de mult timp pentru a forma coaliţia majoritară şi ce riscă în aceste condiţii oamenii din Republica Moldova?” este ediţia XXXX din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizat de IPN în parteneriat cu Radio Moldova şi cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.