Valeriu Ghilețchi, ales președinte al Comisiei APCE pentru alegerea judecătorilor CEDO

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei l-a ales pe vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Valeriu Ghilețchi, în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, evenimentul este o premieră pentru Republica Moldova, Valeriu Ghilețchi fiind primul parlamentar moldovean ales în această funcție. Comisia condusă de vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău este responsabilă de audierea candidaților la funcția de judecător CEDO din partea statelor membre ale Consiliului Europei.

„Este o mare responsabilitate atât pe plan personal, cât și național având în vedere rolul cheie al comisiei pe care am onoarea să o conduc în procesul de selectare a judecătorilor celei mai importante instituții europene de justiție”, a declarat Valeriu Ghilețchi.

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova are experiență în parlamentarismul european de peste 12 de ani. Anterior, Valeriu Ghilețchi a fost, pe rând, președintele Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă, dar și vicepreședinte al APCE.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE