Valeriu Ghileţchi a făcut un apel către cetăţeni

Pretendentul la calitatea de candidat pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Valeriu Ghileţchi, a făcut un apel către cetăţeni prin care le cere să semneze  în susţinerea sa. Valeriu Ghileţchi spune că până acum a adunat peste 10 mii de semnături, dar are nevoie de cel puţin 15 mii, transmite IPN.

Valeriu Ghileţchi susţine că există anumite prevederi legale care fac procesul de colectare a semnăturilor extrem de dificil. Politicianul s-a referit la principiul reprezentativităţii teritoriale, care obligă potenţialii candidaţi la funcţia de preşedinte să aibă minimum câte 600 de semnături din jumătate de unităţi administrativ-teritoriale de nivelul doi. „În calitate de deputat, am cerut, până la luarea deciziei de a candida, modificarea acestei prevederi atât în cadrul dezbaterilor în prima lectură, cât şi prin amendamente în lectura a doua. În opinia mea, asemenea prevederi nu trebuiau să-şi aibă locul în lege pentru că noi alegem preşedintele Republicii Moldova, nu preşedintele unui raion”, spune Valeriu Ghileţchi.

Politicianul susţine că se simte discriminat prin această prevedere nejustificată. Valeriu Ghileţchi consideră că aceasta este o lezare nu doar a drepturilor lui şi ale altor candidaţi independenţi, ci şi a drepturilor miilor de susţinători pe care îi are fiecare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.