Valerii Nesteruşkin: Rusia este dispusă să sprijine procesul de reglementare transnistreană care capătă un nou impuls
După recenta întâlnire a preşedintelui Vladimir Voronin cu liderul transnistrean Igor Smirnov s-a conturat o dinamică pozitivă în realizarea iniţiativelor privind întărirea încrederii şi reluării în viitorul apropiat a procesului de negocieri în formatul „5+2”, au constatat în cadrul unei întrevederi ministrul Reintegrării Republicii Moldova, Vasilii Şova, şi ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Valerii Nesteruşkin, aflat în vizită la Chişinău. Interlocutorii au discutat aspecte ale stadiului actual şi perspectivele procesului de reglementare a conflictului transnistrean, transmite Info-Prim Neo cu referire la Serviciul de presă al Ministerului Reintegrării.
S-a menţionat faptul că disponibilitatea Chişinăului de a interveni pe lângă Uniunea Europeană în scopul anulării interdicţiilor de vize pentru reprezentanţii administraţiei transnistrene, precum şi decizia Tiraspolului de a elimina obstacolele existente în calea circulaţiei libere a persoanelor şi bunurilor, vor contribui la promovarea în continuare a reglementării transnistrene.
Consultările în formatul „5+2”, desfăşurate recent la Odesa, şi demararea activităţii grupurilor de lucru privind întărirea încrederii deschid perspective reale pentru elaborarea şi realizarea proiectelor comune în domeniul social-economic, dezvoltării infrastructurii, sferei umanitare, au subliniat interlocutorii.
Valerii Nesteruşkin a reiterat disponibilitatea Federaţiei Ruse de a sprijini în continuare procesul de reglementare transnistreană care a căpătat un nou impuls.