Cum au trecut italienii de la monarhie la republică, cum „s-au cucerit” reciproc italienii și moldovenii în timp, cum se apreciază aceștia unii pe alții astăzi, cum ajung moldovenii să primească pensie italiană, cum fac afaceri în Italia 5000 de antreprenori moldoveni, cum se simt businessmenii italieni în Moldova, de ce vine peste două zile în Moldova șeful Statului Major al Apărării Italiene, ce are de învățat cultura moldovenească de la cea italiană care, pe lângă efectele spirituale directe, mai produce și circa 250 miliarde euro anual? Despre aceste și alte teme - în interviul acordat lui Valeriu Vasilică de către E.S. Ambasadoarea Italiei Valeria Biagiotti cu ocazia celei de 72-a aniversări a Republicii Italiene
---
- Pentru început, Vă rog, o scurtă incursiune istorică – de unde se trage aniversarea a 72 a Republicii Italiene?
- Prin Ziua noastră Națională ne amintim de 2 iunie 1946 – data referendumului, care a avut loc la scurt timp după sfârșitul celui de-al doilea război mondial și prin care majoritatea italienilor au optat pentru nașterea unei Republici. Până atunci, Italia era de fapt o monarhie.
- Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile în relațiile moldo-italiene de astăzi, cred că avem nevoie să mai rămânem un pic în arealul istoric: Cândva demult, romanii, strămoșii direcți ai italienilor de astăzi, au cucerit teritoriile pe care trăiesc moldovenii de astăzi. Dar a fost o cucerire cam stranie, într-un fel, pentru că este o cucerire cu care cuceriții au ajuns să se mândrească. „De la Rîm (de la Roma, adică) ne tragem” – scriau cronicarii noștri încă multe sute de ani în urmă. Iar împăratul roman Traian, cuceritorul, este descris în operele noastre de artă drept model de bărbăție și patriotism. Se pare că asistăm acum la un fel de „cucerire inversă”, dacă poate fi numită așa marea migrație a cetățenilor Republicii Moldova în Italia pe parcursul ultimilor două decenii și ceva. Nu vorbim acum despre motivele acestei migrații, ci despre cum sunt priviți și cum sunt primiți moldovenii noștri în Italia de astăzi?
- Cetățenii moldoveni stabiliți în Italia sunt, în general, bine integrați și apreciați de populația italiană. Aproape 70% din aceștia sunt femei, angajate preponderent în domeniul asistenței persoanelor în vârstă și bolnave. În același timp, este în continuă creștere numărul antreprenorilor moldoveni, care au ajuns la cifra de 5.000, ce activează îndeosebi în sectorul construcțiilor, comerțului și al transporturilor. Integrarea progresivă are loc pe toate direcțiile. De exemplu, în 2015 s-au înregistrat 781 căsătorii între italieni și moldoveni, 95% din cazuri fiind între bărbați italieni și femei moldovence.
- Pe de altă parte, sunt destul de mulți și italienii care locuiesc acum în Republica Moldova, comparativ cu aceleași două decenii și ceva în urmă. Cum se simt italienii stabiliți cu munca și cu traiul în Moldova?
- În Moldova sunt circa 500 italieni înregistrați oficial, la care se adaugă toți cei care fac naveta între Italia și Republica Moldova, inclusiv datorită conexiunilor frecvente ce unesc Chișinăul de principalele orașe italiene, în special cele din nord.
Italienii care s-au mutat aici, au făcut această alegere din motive familiale sau profesionale. Într-adevăr, oficial sunt înregistrate peste 1.300 întreprinderi cu capital italian sau mixt moldo-italian, chiar dacă o parte din ele nu mai sunt active.
Cei care vin aici din motive familiale și au, prin urmare, o legătură cu societatea moldovenească, la fel ca și ceilalți, nu au probleme să se simtă aici acasă, datorită apropierii lingvistice și ospitalității poporului moldovenesc. De asemenea, asistăm la un fenomen în creștere de cetățeni italieni, care se transferă în Moldova odată ieșiți la pensie, la fel ca și în alte țări, cum ar fi Portugalia, din considerentul costului de viață mai mic decât în Italia.
- Vă rog sa va referiți aparte la italienii cu afaceri în Republica Moldova: cum apreciază condițiile în care își desfășoară business-ul aici la noi?
- Cu certitudine, în ultimii ani am observat o îmbunătățire a mediului de afaceri și a atractivității Republicii Moldova din punct de vedere al investițiilor, datorită inovațiilor importante, cum ar fi crearea zonelor economice libere și reducerea numărului de autorizații necesare pentru începerea unei activități. După cum s-a semnalat și reamintit în repetate rânduri de către Autoritățile europene, există în continuare unele deficiențe critice legate de domeniul justiției și de corupție.
- Un observator atent își poate da seama că Ambasada Italiei se îngrijește, poate mai mult decât alte ambasade acreditate la Chișinău, de mediul de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului. De ce Italia, ce interese și capacități deosebite are în acest sens?
- Italia este unul dintre principalii parteneri economici și comerciali ai Republicii Moldova și, prin urmare, este interesată de orice inițiativă, menită să îmbunătățească climatul de afaceri. În plus, după cum arată și istoria Uniunii Europene, care a început odată cu crearea unei Comunități Europene a Cărbunelui și Oțelului, realizarea intereselor economice, în scopul garantării unei creșteri a nivelului de viață al populației, reprezintă un prim pas important în atingerea unei convergențe politice mai mari.
Cred că Vă referiți, în mod specific, la participarea Ambasadei, împreună cu Camera de Comerț moldo-italiană, la Programul Națiunilor Unite (UNDP) de Susținere a Măsurilor de Promovare a Încrederii, menite să mărească gradul de încredere în rândul populației de pe ambele maluri ale Nistrului, prin consolidarea colaborării între agenții economici și îmbunătățirea nivelului de angajare a forței de muncă și a nivelului de trai.
După cum știți, în acest an Italia deține și Președinția OSCE. Prin urmare, muncește activ, prin intermediul Reprezentantului Special Franco Frattini, la promovarea progreselor în procesul de reglementare transnistreană. Chiar acum câteva zile, a avut loc la Roma reuniunea fructuoasă în formatul 5+2, la care am avut onoarea să particip și eu și care s-a încheiat cu angajamentul de a realiza, până la sfârșitul acestui an, toate aspectele ce țin de „pachetul din opt puncte”. Considerăm că acest rezultat este unul foarte încurajator.
- Ar fi corect să afirmăm că Italia este și un reprezentant neoficial, sau poate oficial, al NATO în Republica Moldova în sensul colaborării în domeniul securității internaționale? Concluzia vine și din rolul de gazdă sau de partener special pe care îl are Italia pentru misiunile moldovenești de menținere a păcii a Forțelor din Kosovo (KFOR). De asemenea, Italia este printre puținele țări care a oferit, recent, Armatei Naționale un lot de echipament și tehnică militară. Care este interesul Italiei în acest domeniu?
- Italia este încântată să găzduiască și să contribuie la prezența unui pluton de soldați moldoveni în cadrul grupării de forțe multinaționale Vest (Multinational Battle Group West) a misiunii KFOR în Kosovo, comandată de aceasta. Apreciem și susținem voința Moldovei de a contribui la stabilitatea și securitatea în Europa. Chiar pe 8 iunie curent va veni în Moldova Șeful Statului Major al Apărării Italiene pentru a participa la ceremonia de plecare a unui nou contingent de soldați moldoveni. Iar recenta donare de echipament militar pentru armata Moldovei reprezintă încă un gest al colaborării progresive.
Aș vrea, cu această ocazie, să mai menționez colaborarea ce există între cele două Forțe ale Carabinierilor moldoveni și italieni, care au condus la numirea unui ofițer de legătură italian, Colonelul Mauro Conte, în calitate de consilier al Comandantului General al Trupelor de Carabinieri din Moldova.
Au fost întreprinse numeroase inițiative, inclusiv cursuri și vizite de studiu pentru a susține carabinierii moldoveni în procesul de reformă și modernizare a propriei structuri.
În fine, sunt foarte mulțumită că am putut contribui la organizarea unui curs de limbă italiană pentru 35 carabinieri moldoveni, care va duce la o colaborare și mai strânsă.
- Dacă de acest gen de sprijin italian pot beneficia doar anumite cercuri de oameni din Republica Moldova, iată că, recent, a fost parafat un acord între țările noastre care se poate referi la cercuri foarte și foarte largi. Conform acestui acord, moldovenii care muncesc în Italia vor putea beneficia de pensii din partea statului italian. Care este interesul statului italian în acest caz, pentru că aceasta presupune niște cheltuieli suplimentare pe care statul italian a putut să nu le facă?
- Acest acord este, cu siguranță, un pas foarte important, fiind și primul acord în domeniu parafat de Italia după mulți ani. El vine să demonstreze încă o dată importanța pe care o atribuim relațiilor între cele două State și rolului pozitiv, pe care Comunitatea moldovenească îl are în Italia.
Este, printre altele, un acord menit să faciliteze mecanismele deja existente, datorită cărora nu doar moldovenii ce rămân în Italia, dar și acei care revin în Republica Moldova pot deja beneficia de o pensie italiană chiar dacă au plătit contribuții doar câțiva ani.
Această măsură, utilizată frecvent de cetățenii moldoveni care revin în țara lor de origine, permite păstrarea acelor drepturi acumulate în timpul activității de muncă, chiar și în cazul unor perioade scurte de contribuție. Din acest motiv, este foarte important ca muncitorii moldoveni în Italia să fie înscriși în sistemul italian de asigurări sociale.
- Ambasada Italiei are o arie foarte largă de preocupări în domeniul culturii în Republica Moldova, de ce?
- Cultura este un factor de integrare extraordinar, mai ales într-un context de apropiere culturală și lingvistică puternică, precum cea care caracterizează Țările noastre. Din acest motiv, am promovat multe inițiative în acest sens, inclusiv pentru a răspândi și mai mult cunoașterea limbii italiene în Moldova.
Printre cele mai recente inițiative, țin să menționez donarea către Biblioteca Națională din Moldova a peste 1800 volume în limba italiană, ce provin dintr-o donație privată.
Promovarea culturii italiene înseamnă, de asemenea, valorizarea conceptului de „Viață în Stil Italian” și a sectoarelor de excelență, cum ar fi bucătăria italiană și designul, care s-au tradus prin organizarea Săptămânii Bucătăriei Italiene și a Zilei Designului Italian. Sunt ocazii importante inclusiv pentru a promova economia și excelențele noastre.
- Republica Moldova este printre puținele țări din lume care are o sărbătoare a limbii naționale. Dar și Italia are o asemenea sărbătoare. Sărbătoarea noastră a venit odată cu Independența țării să protejeze limba română după ce a fost nedreptățită în condițiile fostei Uniuni Sovietice. Care este rostul sărbătorii dumneavoastră care nu ați avut pe nimeni să vă nedreptățească limba așa ca pe a noastră?
- Noi nu avem o sărbătoare a limbii italiene în adevăratul sens al cuvântului. Însă, începând cu 2001, în fiecare an celebrăm săptămâna limbii italiene, pentru a o promova în întreaga lume. Și, deși italiana este vorbită în doar 4 State din lume (Italia, Elveția, San Marino și Vatican), două din ele având dimensiuni foarte reduse, ea este una din cele mai studiate limbi din lume (conform datelor pentru anii 2014/2015, numărul străinilor care o învață e de 2.233.373 ).
Și asta pentru că este, ca atare, o limbă asociată culturii. Este suficient să ne gândim la muzică și melodramă, dar și la limbajul de referință pentru modă și design.
Este, de asemenea, și limba uneia din cele 10 mari economii mondiale și a celei de-a doua realități manufacturiere din Europa.
S-a estimat că, dacă punem la un loc toate sectoarele legate de cultura italiană, filiera culturală produce circa 250 miliarde euro, ce reprezintă 16,7% din produsul intern brut al Italiei.
- Cum pot influența relațiile moldo-italiene rezultatele ultimilor alegeri parlamentare de la dumneavoastră care au avut loc nu demult? În contextul orientării Republicii Moldova spre Uniunea Europeană am fi interesați să știm și despre eventualele schimbări ale locului și rolului Italiei în UE, dacă ele ar avea loc?
- Noul guvern italian s-a format de doar câteva zile. Cu toate acestea, nu cred că rezultatul alegerilor va putea influența în vreun fel oarecare relațiile solide italo-moldovenești.
- Cine este ambasadoarea Valeria Biagiotti în afara acestei funcții oficiale?
- Cred că nu există nicio diferență între funcția oficială și viața privată, dacă e să ne referim la valorile mele, la sensibilitatea mea și interesul pentru alte persoane, la dedicarea și sufletul pe care îl depun în tot ceea ce fac, începând, evident, cu munca mea.
În afară de acestea, în viața privată sunt o persoană liniștită, pe care nu o interesează să stea în lumina reflectoarelor, căreia îi place să stea cu familia și să descopere locuri și persoane noi.
Deși am locuit în orașe mari, precum Paris, Roma și New York, locul meu ideal, unde încerc să revin ori de câte ori pot, este o localitate mică din Toscana – Pienza, de unde provine o parte din familia mea.
Două din marile mele pasiuni sunt: alergatul - și sunt foarte mândră că am alergat la Maratonul din New York, la care sper să ajung din nou și în acest an, și scufundările – o pasiune pe care o împart cu soțul meu. Adorăm liniștea și calmul lumii subacvatice.
Valeriu Vasilică
Vezi și:
- Cârdășie 2: Tiraspolul nu are cum să accepte condițiile UE-RM. Analiză-predicție de Valeriu Vasilică
- De care parte a cortinei se va afla Moldova după noua împărțire a lumii? Analiză de Valeriu Vasilică
- Participarea transnistrenilor în alegeri: între beneficiu și pericol. Analiză de Valeriu Vasilică
- Cârdășia Moscovei și a Tiraspolului va continua „până la sfârșit”. Analiză de Valeriu Vasilică
- Valentin Constantinov: Pe dictatori îi interesează doar puterea personală. Interviu IPN
- Yoshihiro Katayama: Programele japoneze de asistență s-au extins în toate domeniile vieții societății moldovenești. Interviu IPN
- Beneficiile și riscurile reluării exporturilor de fructe în Rusia. Analiză de Valeriu Vasilică
- Opriți războiul!… și filmele despre război. Consemnări de Valeriu Vasilică
- Benedetto Della Vedova: Pornim de la relațiile excelente pentru a crea spații noi pentru apropiere
- După Rusia, și o parte din Moldova bate în SUA sau Patria se vinde doar ieftin! Analiză de Valeriu Vasilică
- Hârtia de turnesol a dosarului deputaților transfugi. Analiză de Valeriu Vasilică
- Asociația, venită de pe Lună, a Judecătorilor din Republica Moldova. Analiză de Valeriu Vasilică
- Virusul sau Cel de-al Doilea Om este ucigaș? Analiză de Valeriu Vasilică
- Valeria Biagiotti: Vă invit să deveniți agenţii schimbării, fiecare să înceapă de la sine
- Natalia Gavrilița: E crucial să construim țara cu o majoritate stabilă, integră și bine intenționată. Interviu IPN
- Ruth Huber: Noua Strategie de cooperare internațională a Elveției confirmă că Moldova rămâne o țară prioritară. Interviu IPN
- „Guvernarea”- Opoziția, scor 1:1. Prelungiri sau lovituri de departajare? Analiza IPN
- Mihai Murguleț: Reformarea justiției depinde de voința politică. Interviu IPN
- Desiree Jongsma: Examinăm și implicațiile mai larg COVID-19 pentru copii și femei. Interviu IPN
- Mihail Cotorobai: „Coronavirusul nu poate să anuleze drepturile omului”. Interviu IPN
- Peter Michalko: „Cuvântul-cheie în noile politici ale UE este „împreună”. Interviu IPN
- Premierului Ion Chicu îi cedează nervii?
- Fisura salvatoare a PDM. Analiză IPN
- Ion Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat
- Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție
- Maia Sandu: O viață mai bună înseamnă libertate și regim care respectă drepturile omului
- Andrei Năstase: PPPDA a militat și a insistat pe unitatea forțelor proeuropene
- Daniel Ioniță: Acolo unde sunt mai mulți români, există și o mică Românie... Interviu IPN
- Ion Manole: Vom insista ca dialogul politic să conțină garanții reale pentru respectarea drepturilor omului în Transnistria
- Valeria Biagiotti: Există lucruri care fac relațiile moldo-italiene mai speciale... Interviu IPN
- Inițiativa sau Moțiunea? Motivele și efectele lor. Analiză IPN
- PSRM-ACUM: Condamnați la colaborare și la distrugere... Analiză IPN
- Angela Ganninger: Și nu este adevărat că înainte lucrurile au stat mai bine... Interviu IPN
- Nicu Popescu: Cu partenerii de dezvoltare avem un „târg” decalat în timp. Interviu IPN
- Felicitări pentru „holding”. Întrebări pentru Maia Sandu. Analiza IPN
- Ce au spus si ce au vrut să spună deputații în ultima sesiune? Analiză IPN
- De ce a plecat Vlad Plahotniuc? Va reveni? Analiză IPN
- De cine se teme Ilan Șor? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Ceea ce ne leagă vine din dorința comună de a fi liberi. Interviu IPN
- Coaliția de guvernare: comunicare deficitară, fumigene și opacitate. Analiză IPN
- Nu se va ajunge la anticipate, deși este una din soluții, sugerate de electorat. Analiză IPN
- Kalman Mizsei: Linia de demarcare între putere și opoziție se trage pe interpretarea calității democrației
- Zdeněk Krejčí : Oamenii din țările mici nu-și pot permite luxul să se certe între ei în chestiuni de bază. Interviu IPN
- O fază mai bună a relațiilor moldo-ruse: mit, realitate sau deja-vu? Analiză IPN
- Vadim Bacinschi: „Suntem o seminție bântuită de atâtea controverse, himere și erori...”. Interviu IPN
- Repoziționarea PDM – corectă, forțată și nesinceră. Analiză IPN
- Integrarea europeană și consensul în Constituție, analiză IPN
- Daniel Ioniță: Susținerea Republicii Moldova este un obiectiv împărtășit la nivelul întregii societăți românești. Interviu IPN
- Moldova, țară căreia nu i se întinde mâna? Analiză IPN
- Reforma nu are susținere, Revoluția se amână. Analiză IPN
- Apoi a venit pădurarul și i-a alungat pe toți sau De ce nu a mers? Analiză IPN
- Opoziția a mușcat nada. Cine a pus-o? Cine se va prinde? Analiză IPN
- Sabine Krause: Un manual ce-i ajută pe germani să înțeleagă mai bine Moldova, pe care o îndrăgește oricine vine aici. Interviu IPN
- Andrian Candu, recidivă simptomatică? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Visul meu este să creăm o legătură puternică între oamenii de aici și din Polonia. Interviu IPN
- De la Unire a lipsit „producătorul”, dar a fost prezent „produsul” său. Notițe subiective
- Guvernarea se repetă și opoziția întârzie. Analiză IPN
- „Curățare de grajduri” și de speranțe la Chișinău. Analiză IPN
- Peter Michalko: În 2017 au apărut elemente noi în relația UE-RM. Interviu IPN
- Parlamentarele 2018, balaur cu trei capete condamnate să se înghită reciproc. Analiză IPN
- Ce au în comun șoferii, politicienii și butoanele pentru arme de distrugere în masă? Analiză IPN
- Pentru ce a putut merge Plahotniuc la Erdogan? Analiză IPN
- Sistemul mixt: Înger sau Demon pogorât peste Moldova? Analiză IPN
- Planurile B ale schimbării sistemului electoral. Analiză IPN
- Merab Antadze: Calea europeană de dezvoltare este cea mai corectă pentru Moldova și Georgia, interviu IPN
- Deficit de comunicare şi de consens în „uninominalul-mixt”. Analiză IPN
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN, episodul 2
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute, analiză IPN. Reluare din 15 aprilie 2009
- Principala problema a iniţiativei uninominale este iniţiatorul. Analiză IPN
- Deteriorare previzibilă şi inevitabilă a relaţiilor moldo-ruse? Analiză IPN
- Sensul politic şi sensul uman al împăcării. Analiză IPN
- De ce a fost imposibilă o dezbatere publică necesară? Analiză IPN
- Alexandru Tănase: Există deosebiri esenţiale între hotărârile CCM şi atitudinile politice, interviu IPN
- „FACEM!” Interviu IPN cu Valeriu Turea, şeful BRD
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată
- Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei
- Coaliţia pro-europeană între interesele naţionale şi cele de partid
- Marian Lupu: PDM a devenit asociat în Partidul Socialist European. Vom folosi noul statut în interesul ţării
- Însemnele naţionale ale alegerilor locale
- De ce vin liderii europeni în Moldova?
- Raportul Kroll: întârziere fatală
- Securitatea informaţională: între stângăcie politică şi interes special
- Două în unu, cu impact european
- Edgars Rinkevics: Asocierea nu este ultima etapă în relaţiile UE-Moldova, interviu IPN
- Dosarul transnistrean: Al treilea deja-vu în circumstanţe mai bune ca înainte
- Agenţiile de presă din Moldova: între adaptare continuă şi dispariţie
- Şah pentru guvernarea pro-europeană: motive, pericole, soluţii
- Iurie Leancă – simbol şi prim-ministru?
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-III
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-II
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare - I
- Igor Dodon prezintă pericol mare pentru pacea şi stabilitatea din Moldova, Valentin Crîlov. Alegeri 2014
- Mihail Magdei: Cea mai gravă boală a clasei politice este „morbul dezbinării”. Alegeri 2014
- Interviu IPN x 2: Letonia vrea să ajute Moldova să deschidă porţile Europei
- De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru destinul european al Moldovei?
- Linas Linkeavicius: „Însă noi cunoaştem cu toţii că şi libertatea are preţul său…”
- Marian Lupu: Cetăţenii vor schimbări în politică şi noi dăm oamenilor puterea să decidă
- Republica Moldova nu s-a constituit. Dar nu a falimentat. Ce şanse are? Analiză IPN
- Presa, internetul şi politica moldovenească în off-shore? Analiză IPN
- Lumea Rusă versus Restul Lumii. Locul Moldovei? Analiză IPN
- Moldova nu mai este „singură acasă”, analiză IPN
- UE, UEA şi biletul de loterie, analiză IPN
- Vlad Filat: În 2020, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană
- Valentina Buliga: Vom împinge PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist
- Ce a dus Filat la Washington şi ce a adus de acolo? Analiză IPN
- Moldova este ţara care creează The Bat!-uri
- Măştile şi cagulele la proteste trebuie interzise prin lege, urgent, analiză IPN
- Rogozin sau Bufonada ca stil în geopolitică, analiză IPN
- Prejudicii afiliate războiului aduse Moldovei de criza regională
- Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa, interviu IPN cu Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte PLDM
- Preţul integrării europene a Moldovei este de peste 60 milioane de dolari, poate şi mai puţin
- Criza din Crimeea şi abolirea vizelor ca factor stimulator pentru ideea naţională a cetăţenilor moldoveni
- Coeziune şi contraziceri în coaliţia de guvernare
- Mizele şi investiţiile politice ale anului electoral 2014
- Moldova începe să încetinească oscilaţiile
- Ambasador leton: UE este deschisă pentru colaborare în toate domeniile cu Rusia, dar nu pe seama Parteneriatului Estic
- Ex-preşedintele Arnold Ruutel: Realizările actuale ale Estoniei au devenit posibile doar în componenţa UE
- De ce Acţiunea Pro-Moldova aprinde spiritele atât de tare?
- Miza Vilniusului: puterea în Moldova şi circulaţie liberă în Europa CAMPANIE IPN
- Limba română care uneşte şi care desparte
- Colaborarea moldo-chineză a intrat într-o nouă etapă, Andrian Candu
- BAC-ul, politica şi biletele de troleibuz
- Spaţiu public acaparat şi legile convieţuirii violate. Un caz dintr-o mie, unul cât o mie
- Moldova este aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la Vilnius, Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei
- Poziţia faţă de conflictul transnistrean: fără drept la greşeală
- Acum Moldova poate obţine de la UE orice. Doar să vrea şi să poată
- Victor Chirilă: Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic şi instituţional
- Noul candidat la funcţia de premier va fi cel vechi – Vlad Filat
- Corneliu Gurin: Sistemul Procuraturii trebuie şi poate fi reformat în interesul cetăţenilor şi al societăţii
- Alexandru Oleinic: Moldova încă nu a avut un şef de Guvern anticomunist
- Deznodământul crizei politice este pe aproape ? sau Coada peşte ca simbol naţional
- Agenţia de presă IPN are două case noi
- Câteva semne de război la negocierile de pace pentru AIE 3
- Agenţia de presă Info-Prim Neo nu mai este. Este IPN
- Cetăţenii pot taxa politicienii care fură reformele, Comisarul pentru Drepturile Omului al CoE
- Filat va fi premier "până la sfârşitul lumii"
- Bombă cu neutroni în curtea (fostei?) AIE
- Dombrovskis: Ritmul bun al Moldovei în sfera eurointegrării se cere apreciat la justa valoare
- „Dacă UE nu e, nimic nu e” sau AIE învaţă să-şi aştearnă patul?
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc - 2
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc
- Info-Prim: 14 ani de căutare de sine, cu o distrugere la mijloc
- Microbusiştii acţionează iraţional sau prea raţional
- Igor Corman: Să înţelegem interesul Germaniei pentru a realiza interesul Moldovei
- Guvernul Letoniei a ales Moldova ca prioritate de vârf, însărcinat cu afaceri leton
- În cinci ani se poate schimba cardinal viaţa ţării, diplomat georgian
- Cea mai mare reuşită şi cel mai mare pericol pentru Moldova
- Exclusiv: Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE, Irena Degutienė, preşedinta Seimului lituanian
- Moldova va trebui să demonstreze că este capabilă să implementeze legile legate de regimul liberalizat de vize, Sergiu Ostaf
- Integrarea europeană a moldovenilor văzută din ...China
- AIE: Victorie cu iz de înfrângere
- „Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională”, Daniela Terzi-Barbăroşie
- Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credinţă?
- „Dacă Moldova vrea să fie cunoscută, ea trebuie să fie mediatizată”, un moldovean francez
- Microfonul – unul din puţinii duşmani ai radiojurnalistului Gheorghe Danu
- Reacţia autorităţilor la hotărârile CC reprezintă un indiciu de maturitate a statului de drept, Alexandru Tănase
- Cine-i cel mai frumos la moară sau De ce clasa politică ne ţine în capcană?
- „Cred că mentalitatea popoarelor Chinei şi Moldovei este în general la fel”, însărcinat cu afaceri chinez
- Guvernarea provoacă ciocniri între angajaţi şi angajatori
- Forţele de pacificare: tancul din cui
- Pentru Moldova există riscul ca o persoană să devină mai puternică decât cetăţenii, Kalman Mizsei
- Ne-am asumat şi riscuri pentru că schimbările de mentalitate se produc mai greu, Irina Tişacova
- Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca
- PCRM şi-a ratat şansa de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate
- Plus-minus 2,5 motive pentru care Zinaida Grecianîi să poată fi aleasă preşedinte
- Cu Kalaşnikov sub trenci sau AIE: „pe viaţă şi pe moarte”, cu asistenţi - 2
- Contează nu doar Constituţia, ci şi ceea ce fac politicienii la modul practic, Dirk Schuebel
- „La sigur, toamna politică în Moldova va fi una „fierbinte”, chiar „aridă”, Ion Tăbârţă
- Anul 2011 – Anul Muchiei de Cuţit, Valeriu Vasilică
- „Forţa transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”, Kalman Mizsei
- Puşca din cui a împuşcat. Nu a omorât pe nimeni. Deocamdată...
- Moldova, fără duşmani interni - II
- Moldova, fără duşmani interni
- PCRM pregăteşte Marea Revoluţie Socialistă din ... Toamnă
- Filat ascultă dar şi vorbeşte, în premieră
- „Este necesar să se înceapă pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă în procesul de reglementare a diferendului transnistrean”
- Igor Dodon: „În Chişinău va începe o viaţă nouă, ascendentă, plină de realizări”
- De ce a trebuit „muşcat” ambasadorul UE în Moldova Dirk Schuebel?
- Rezultatele alegerilor locale la Chişinău: lupul a intrat în stână
- O zi ideală pentru diversiuni şi provocări electorale. Analiză Info-Prim Neo
- Câţi viitori primari vor merge la Bruxelles? Analiză Info-Prim Neo
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Viitorii primari ai capitalei în rol de cerşetori obraznici. Analiză Info-Prim Neo
- Finanţele tuturor partidelor depind de câteva zeci de persoane. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director CReDO
- Diagnosticul americanilor: guvernarea comunistă a fost nedemocratică. Analiză Info-Prim Neo
- Autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea organizaţiilor societăţii civile. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul IV
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Ce au în comun trânta moldovenească şi Internetul? Interviu Info-Prim Neo cu doctorul în ştiinţe Serghei Busuioc, decanul facultăţii de pedagogie la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport,
- Cu europenii despre moldoveni. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în RM
- Renumărarea voturilor pe rol de şoc benefic pentru partidele parlamentare. Analiză Info-Prim Neo
- De înţelepciunea politicienilor în negocieri depinde stabilitatea democraţiei în Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Kalman Mizsei, reprezentant special al UE pentru RM
- Tinerii vor să se implice, ştiu cum şi ştiu de ce. Interviu Info-Prim Neo cu Sandu Coica, preşedinte CNTM
- Cum l-a refuzat Filat pe Şelin şi despre „darul suptului” după Ghimpu şi Voronin. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Voronin l-a refuzat pe Filat? Analiză Info-Prim Neo
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova? Analiză Info-Prim Neo
- Scandalul Mocanu-Plahotniuc: cui îi este convenabil? Analiză Info-Prim Neo
- „Cartea transnistreană” secretă a Rusiei. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Rusia se poarta cu Moldova ca şi „câinele grădinarului?”. Interviu Info-Prim Neo cu expertul independent rus Dmitrii Danilov, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- „Vin Noii Moldoveni!?” - interviu Info-Prim Neo cu fraţii Cristina şi Dumitru Podgurschi, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- Recidive periculoase. Analiză Info-Prim Neo
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- AIE a murit "de moarte bună". Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Instinctul autoconservării manifestat în mod diferit de liderii politici moldoveni. Analiza Info-Prim Neo
- Sincronizări, repoziţionări şi regrupări în formatul „5 + 2”. Analiză Info-Prim Neo
- Vandalismul din aprilie 2009 prin prisma florilor de romaniţă. Analiză Info-Prim Neo
- Mişcarea sindicalistă predată partidelor politice. Analiză Info-Prim Neo
- „Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”. Analiză Info-Prim Neo
- Noul Cod al vizelor aduce beneficii tuturor solicitanţilor de vize în UE, dar în special ţărilor vecine precum Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Lorenz, Ofiţer politic al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
- Declaraţiile contradictorii din cadrul AIE diminuează eforturile guvernării moldoveneşti de a soluţiona conflictul transnistrean. Interviu Info-Prim Neo cu Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- Cetăţenii Republicii Moldova vor fi acceptaţi în Europa doar atunci când se vor simţi confortabil în limba oficială a ţării lor. Interviu Info-Prim Neo cu Alexei Axan, profesor la Casa Limbii Române
- Societatea tolerantă a Moldovei şi în particular societatea civilă ar trebui să-i facă pe politicieni să se potolească într-un final. Interviu oferit Agenţiei Info-Prim Neo de către Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- „Muruianu” a aruncat mănuşa. Cine o ridică? Analiză Info-Prim Neo
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute. Analiză Info-Prim Neo
- Igor Boţan: Formaţiunile politice nu-şi vor putea preciza strategiile electorale fără consultarea unei lucrări precum „Lecţii electorale la şcoala democraţiei din R. Moldova”
- Info-Prim Neo: Cartea „Lecții electorale la școala democrației din Republica Moldova”. Cuprins și prefață
- Sindromul neprezenţei în Consiliul municipal Chişinău. Analiză Info-Prim Neo
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I
- În 2009 PCRM ar putea reveni în opoziţie. Analiză Info-Prim Neo
- Interviul Info-Prim Neo, ignorat de candidaţii la funcţia de Primar general al mun. Chişinău Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă
- Subordonare prin unificare. Comentariu Info-Prim Neo
- Un tur de scrutin fără urşi, dar cu germani sau japonezi. Analiză Info-Prim Neo
- Alegerile locale din 3 iunie din capitală ar putea fi invalidate. Investigaţie Info-Prim Neo
- Viitorul Consiliu municipal Chişinău va fi aproape de două ori mai eterogen decât fosta componenţă. Comentariu Info-Prim Neo
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VII
- Din toate programele candidaţilor la funcţia de primar al capitalei poate fi creat „programul pentru primarul ideal”. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Chişinău propun 70 de iniţiative de dezvoltare a capitalei. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Programele electorale ale candidaţilor la funcţia de primar al capitalei sunt doar declaraţii pentru un electorat imatur. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VI
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II.
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, episodul I.
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Primarul general de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I