După obţinerea dreptului de circulaţie liberă în spaţiul european, relaţia dintre cetăţean şi guvernare va întări şi mai mult necesitatea acţiunilor concrete şi va diminua importanţa retoricii politice. Aprecieri în acest sens vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a formulat în cadrul interviului acordat Agenţiei IPN „Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa”.
„Astăzi se construiesc drumuri de calitate, se transformă sistemul de educaţie, se reabilitează şcoli şi grădiniţe, spitale, centre de sănătate, se construiesc apeducte etc. Este un început. Gaura de dezvoltare a ţării pe care am găsit-o acum patru ani când am venit la guvernare era enormă. Avem mult de recuperat. Astăzi, în fiecare sat avem cel puţin un proiect de dezvoltare în implementare, dar este mult de lucru. Şi trebuie să ne organizăm, să muncim mai eficient – să implementăm transformări pe care oamenii le percep direct”, a spus Vadim Pistrinciuc.
În context, vicepreşedintele PLDM a adus exemplul proiectului E-guvernare. „Avem o echipă de tineri talentaţi care deja în ultimii ani au reuşit să înlocuiască mai multe servicii publice cu servicii electronice – cazier, licenţe, plăţi electronice, rapoarte fiscale – toate aceste au ca scop clar reducerea corupţiei şi a birocraţiei. Vom continua cu astfel de proiecte. Lupta cu corupţia este foarte importantă şi trebuie abordată serios. Sperăm mult în unele procese de purificare a justiţiei care au început. De succesul acestor procese depinde mult încrederea populaţiei în justiţie şi în stat în genere. Reforma educaţiei – reforma strategică, vom avea şi în acest an un Bac fără copiat, dar, cel mai important, construcţii de grădiniţe, şcoli reabilitate”, a spus Vadim Pistrinciuc.
„Într-o frază: relaţia dintre cetăţean – guvernare, după această victorie, va întări şi mai mult necesitatea acţiunilor concrete şi va diminua importanţa retoricii politice”. Politicianul a răspuns astfel solicitat să se refere la conţinutul relaţiilor dintre populaţie şi guvernare în acest an electoral, care va decide nu doar soarta anumitor forţe politice, ci şi posibilitatea continuării procesului de eurointegrare.