Vadim Ceban: În decembrie avem un trend de scădere a prețului de achiziție a gazului

Președintele Moldovagaz nu exclude că în această iarnă ar putea exista premise de ajustare în scădere a tarifelor la gazele naturale. Vadim Ceban spune că dacă trendul de scădere a prețului de achiziție se va menține în următoarele luni, compania și-ar putea acoperi devierile tarifare acumulate în anul 2022. În același timp, șeful Moldovagaz spune că pentru luna decembrie Gazprom ar putea oferi Republicii Moldova aceleași volume de gaze naturale, adică de 5,7 milioane de m3 pe zi, notează IPN.

Președintele Moldovagaz spune că nu există premise ca Gazprom să sisteze livrările de gaze naturale în luna decembrie, întrucât compania și-a achitat factura și avansul, așa cum prevede contractul.

„Pentru decembrie nu s-a schimbat nimic. Rămân aceleași volume ca și în luna noiembrie, adică 5,7 milioane m3 pe zi. La data de 21 am achitat factura pentru luna octombrie și am achitat avansul pentru luna noiembrie așa cum e indicat în factură. Deja lucrăm pentru a închide luna noiembrie, ca să fim pregătiți pentru luna decembrie. Dar ținând cont de prețul de achiziție inclus în tarif și prognoza pentru luna decembrie, nu ar trebui să avem probleme la achitarea facturii. În plus, vin compensațiile din partea statului pentru consumatori pentru luna noiembrie, ele ne ajută din punctul de vedere al fluxului financiar”, a spus Vadim Ceban în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Președintele Moldovagaz spune că deși prețul de achiziție a gazului este unul în scădere, tarifele pentru consumatori vor rămâne ridicate întrucât compania a acumulat datorii pe care trebuie să le acopere. Vadim Ceban spune că dacă tariful se va menține ridicat, iar prețul de achiziție va fi în scădere, există premise ca datoriile anului 2022 să fie acoperite în câteva luni, iar ulterior ANRE ar putea decide o ajustare în scădere a tarifelor.

„Noi ne dorim să avem tarife adecvate. Nu ne ținem de tariful actual, dacă vor fi motive să existe ajustări la tarif, este regulatorul care decide – ANRE. Noi vom prezenta toate calculele, cu luarea în considerare a intereselor companiei și intereselor populației. Noi înțelegem foarte bine ce înseamnă un tarif de 29 de lei. Acolo este o componentă importantă care include devierile tarifare acumulate pe parcursul acestui an. Noi trebuie să le recuperăm, din acest motiv tarifele sunt mari. Nu exclud că vor fi premise, chiar în această iarnă, ca să fie anumite ajustări, dar trebuie să înțelegem că volatilitatea prețului de achiziție este foarte mare. În decembrie vedem un trend de scădere a prețului de achiziție. Dacă se menține acest trend în lunile de iarnă, avem șansa să acoperim devierile acumulate în 2022”, a mai spus președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz.

În prezent, tariful la gazele naturale este de 29,27 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. Pentru lunile noiembrie – martie 2023 Guvernul a anunțat un program amplu de compensații în valoare de 5 miliarde de lei. Consumatorii casnici vor primi compensații în facturile la gaz, energie termică și energie electrică, în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.