Universitatea Tehnică a Moldovei este în fruntea unui clasament naţional care reflectă potenţialul de cercetare al instituţiilor de învăţământ superior din ţară. Topul a fost elaborat de către Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare (CNAA) şi include 19 instituţii de învăţământ.
Contactat de IPN, preşedintele CNAA, Valeriu Canţer, a declarat că la evaluare s-a luat în calcul eficienţa şi rezultatele cercetărilor, după care segmentele legate de capacitatea instituţională, potenţialul uman. Elementul cheie a fost producţia ştiinţifică, inovaţiile. „Noi analizăm partea de cercetare şi activităţile conexe cercetării”, a precizat Valeriu Canţer. Clasamentul se elaborează anual.
Preşedintele Consiliului Rectorilor din Moldova, Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice, a spus că este binevenit un asemenea top, însă trebuie să se ţină cont de faptul că este o ierarhizare făcută după anumite criterii, care vizează potenţialul de cercetare al instituţiilor. Grigore Belostecinic nu crede că acest clasament va influenţa decisiv alegerea viitorilor candidaţi la admitere, dar spune că este o informaţie utilă pentru cei care au interes pe segmentul de cercetare.
Pe locul doi în clasament, după UTM, este Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, urmată de Universitatea de Stat din Moldova. Pe ultimele locuri sunt Academia „Ştefan cel Mare” şi Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.