UTM inaugurează un Centru universitar de informare şi orientare profesională
Universitatea Tehnică a Moldovei inaugurează un Centru universitar de informare şi orientare profesională (CENIOP). Centrul va fi deschis la 23 octombrie, în localul Blocului de studii nr. 6 din strada Studenţilor.
Centrul este creat în cadrul unui proiect Tempus, cu participarea partenerilor universitari din Franţa şi Grecia şi are drept scop orientarea profesională a elevilor şi absolvenţilor liceelor, organizarea eficientă a stagiilor de practică ale studenţilor şi acordarea asistenţei absolvenţilor universităţii la plasarea în câmpul muncii.
Centrul este completat cu personal de înaltă calificare şi dotat cu echipament necesar pentru funcţionare în regim optimal. Pe parcursul derulării proiectului Tempus, a fost actualizată lista întreprinderilor privind colaborarea pe bază contractuală reciproc avantajoasă în vederea organizării stagiilor de practică ale studenţilor şi angajării absolvenţilor.
De către experţii din Grecia şi Franţa au fost organizate seminare tematice, pentru personalul Centrului şi a persoanelor responsabile în acest domeniu de activitate de la Universitate precum şi pentru conducătorii stagiilor de practică de la întreprinderi.
În luna iunie, la Universitate s-a desfăşurat Târgul locurilor de munca pentru toate specialităţile, în cadrul căruia circa 80 agenţi economici au propus peste 500 oferte pentru viitorii ingineri.