COMUNICAT DE PRESĂ
12.07.2019
USMF „Nicolae Testemițanu” nu este responsabilă de activitatea Bazei de odihnă „Medic-2” din or. Sergheevca, Odesa
Cu referire la materialele jurnalistice apărute în presa locală și cea ucraineană, în data de 12 iulie 2019, privind intoxicarea copiilor aflați la Baza de odihnă și de întremare a sănătății „Medic-2” din orașul Sergheevca, regiunea Odesa, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova vă informează că nu este responsabilă de activitatea acestei entități. Deși Baza aparține instituției noastre, din anul 2008 aceasta a fost dată în locațiune și este gestionată de către autoritățile locale din Ucraina.
Potrivit Centrului de Laborator Regional Odesa, persoanele afectate provin din regiunile ucrainene Kiev, Cernigov și Harkov. Ulterior, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova a confirmat faptul că printre acestea nu se enumeră niciun cetățean al țării noastre.
Vă asigurăm că imediat ce Universitatea va deține și alte informații, vom reveni cu detalii în vederea elucidării obiective a acestui caz.
Daniela Știrbu,
șef adjunct departament,
Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice
mob.: 068711243
e-mail: daniela.stirbu@usmf.md
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.