USM va pregăti specialişti în domeniul chimiei biofarmaceutice

Universitatea de Stat din Moldova va pregăti specialişti în domeniul chimiei biofarmaceutice, transmite IPN cu referire la o decizie aprobată de către Guvern. Iniţiativa aparţine Ministerului Educaţiei şi este lansată întrucât industria farmaceutică se dezvoltă rapid, iar crearea unui nou medicament se bazează pe cunoştinţe fundamentale în chimie şi biochimie.

Absolvenţii noii specialităţii se vor putea angaja în calitate de chimişti în laboratoarele de analiză a preparatelor medicamentoase, în laboratoare de cercetări sau de studii a eficacităţii medicamentelor, de testare şi înlăturare a efectelor secundare, la întreprinderi de producere a medicamentelor.

Ministrul educaţiei, Maia Sandu, a prezentat şi Programul executiv de cooperare în domeniul culturii, educaţiei şi ştiinţei între Guvernul Republicii Moldova şi cel al Greciei pentru anii 2014-2016, care va fi semnat cu scopul realizării prevederilor Acordului interguvernamental semnat la Atena, în anul 2007. Programul prevede oferirea reciprocă a burselor de studii post-universitare şi de cercetare, schimb de cadre didactice din învăţământul superior, efectuarea studiilor şi cercetărilor în domeniul curriculum-ului şcolar. De asemenea, programul cuprinde desfăşurarea  mai multor activităţi comune în domeniile ştiinţă, cultură, tineret şi sport.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.