USB va participa separat la alegerile locale și parlamentare

Uniunea Salvați Basarabia (USB) a luat decizia de a participa separat la alegerile locale ordinare și parlamentarele anticipate în circumscripții uninominale, din data de 20 octombrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Republican al USB, desfășurată duminică, 4 august, transmite IPN.

Astfel, USB va avea candidați în toate cele 4 circumscripții uninominale și candidați la nivelul raioanelor, satelor, orașelor, precum și candidat la funcția de primar general al municipiului Chișinău.

„Uniunea Salvați Basarabia va participa la alegerile locale și parlamentare pentru că suntem singura forță politică care, pe de o parte, se opune actualei coaliții de guvernare și, pe altă parte, poate să ducă în Parlament candidați unioniști, care nu acceptă jumătăți de măsură și care au înțeles foarte bine că unica soluție pentru Republica Moldova este integrarea în Uniunea Europeană prin unirea cu România”, se spune în comunicatul de presă al formațiunii. .

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.