Usatîi susține că a fost amenințat cu 15 ani de pușcărie dacă nu-l va susține pe Dodon

Liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, susține că a fost amenințat că va fi condamnat la 15 ani de pușcărie dacă nu-l va susține, în turul doi al alegerilor prezidențiale, pe Igor Dodon. Potrivit lui Usatîi, acest lucru ar urma să se după Anul Nou, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, politicianul a declarat că cineva și-a inventat că el poate fi speriat sau intimidat, însă acest lucru nu-i va reuși nimănui. „Sunt gata să pierd astăzi totul, dar nu pot lăsa la putere „kuliokul” (aluzie la Igor Dodon, care, într-o înregistrare video dată publicității în primăvara acestui an, acceptă de la Vlad Plahotniuc o pungă în care se prezumă că sunt bani, n.r.)  care va continua să-și bată joc de țara noastră și o va face de rușine în următorii patru ani, și nu doar în fața cetățenilor, ci și a partenerilor”, a spus Renato Usatîi.

Liderul PPPN a făcut un apel către toate organizațiile internaționale, care monitorizează alegerile prezidențiale din Moldova. Potrivit lui, adevăratele fraudări vor avea loc pe data de 15 noiembrie, zi în care se va desfășura turul doi de scrutin, atât în secțiile de votare deschise pentru alegătorii transnistreni, cât și cele deschise în Rusia. „Dodon, ca moldoveanul, a decis să nu plătească (pentru fraudă) de două ori, pentru că oricum o să fie turul doi”, a spus Renato Usatîi. Acesta afirmă că există informații din teritoriu că s-ar propune câte 500 de lei pentru un vot în favoarea lui Igor Dodon.

„Astăzi cetățenii trebuie să iasă la vot, dar înainte, să vă gândiți care este scopul dumneavoastră: să stăm mai departe și președintele țării să fie numit „kuliok” sau să avem o schimbare? Eu niciodată nu am fost fanul doamnei Maia Sandu, dar pe timp de campanie spuneam foarte sincer că eu nu am auzit și nu am nicio informație că ar fi fost implicată în vreun act de corupție”, a spus Renato Usatîi.

Usatîi a mai spus că a așteptat o propunere clară de la Partidul Acțiune de Solidaritate cum va fi dizolvat Parlamentul după prezidențiale, dar nu a văzut-o deocamdată. Săptămâna viitoare, politicianul spune că își va prezenta propria viziune și un plan de dizolvare a legislativului.






 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE