Peste 100 de localități din țară vor beneficia, în următorii cinci ani, de asistență financiară pentru dezvoltare, în valoare totală de 20,5 milioane de dolari. Suportul pentru îmbunătățirea serviciilor publice, modernizarea infrastructurii și creșterea veniturilor la nivel local va fi oferit în cadrul Programul „Comunitatea mea”, lansat luni, 7 mai, de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Republica Moldova, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, de asistență în cadrul Programului „Comunitatea mea” vor beneficia autoritățile publice locale de nivelul I, grupurile civice și mediul de afaceri local, care, prin colaborare, vor dezvolta comunitățile și vor îmbunătăți disponibilitatea și eficiența serviciilor publice. Fiecare proiect de infrastructură prevăzut în cadrul programului valorează aproximativ 500 de mii de dolari.
Prezent la evenimentul de lansare, premierul Pavel Filip a remarcat că realizarea programului va ajuta primarii să devină manageri buni și să gestioneze eficient banii publici. Potrivit premierului, o parte din asistența financiară se referă la infrastructură, adică drumuri, grădinițe, școli, apă și canalizare. Premierul și-a exprimat convingerea că suportul partenerilor de dezvoltare, dar și comunicarea permanentă între Administrația Publică Centrală și Administrația Publică Locală vor contribui la depășirea dificultăților existente și realizarea în comun a unor proiecte importante.
Pe parcursul anului curent, oamenii din 20 de localități ale țării vor avea parte de servicii mai calitative, iar în perioada următoare, anual, de suport vor beneficia câte 35 de comunități selectate.