Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) își extinde asistența pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova. Este vorba despre suplinirea cu încă 42 de milioane de dolari a finanțării pentru proiectul USAID „Securitatea Energetică a Republicii Moldova” (MESA). Scopul extinderii asistenței financiare este acordarea sprijinului în contextul provocărilor din această iarnă, precum și deblocarea potențialului energetic al țării. La fel este vorba despre achiziționarea soluțiilor tehnologice și echipamentelor care vor spori sustenabilitatea energetică a țării pe termen lung, atragerea investițiilor, precum și valorificarea potențialului energetic din resurse regenerabile, transmite IPN.
Prezent, la eveniment, ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, a declarat că finanțarea suplimentară, prin proiectul MESA, va sprijini sectorul energetic să abordeze provocările actuale și să faciliteze dezvoltarea unui sector energetic curat și sigur. „Combinată cu investiția inițială a SUA de 17 milioane de dolari, acordați în martie, MESA va mobiliza acum circa 60 de milioane de dolari pentru a promova un sector energetic independent, durabil și curat”, a declarat oficialul american.
Potrivit lui, Republica Moldova se confruntă cu provocări energetice serioase din cauza că timp de 30 de ani a fost dependentă de gazele naturale și energia electrică din Rusia. „Pentru a contracara această provocare, SUA și Guvernul Republicii Moldova lucrează în parteneriat la o viziune comună. Rezolvă criză energetică imediată cu care se confruntă moldovenii astăzi. Ajută să creeze o securitate energetică durabilă bazată pe surse diversificate și să asigure tranziția la un viitor cu energie curată”, a mai spus Kent D. Logsdon.
Prezent la eveniment, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, a spus că până nu demult Republica Moldova era dependentă de o singură sursă pentru procurarea gazelor naturale. De asemenea, toată energia electrică și toată energia termică furnizată centralizat era produsă din gazul „Gazprom”. Însă, de curând situația din sectorul energetic s-a schimbat, inclusiv cu sprijinul partenerilor. „Sistemul energetic cu siguranță nu mai este cum a fost. Sunt sigur că Moldova nu va mai repeta greșelile care au fost făcute în ultimii 30 de ani, de a nu investi suficient și de a nu a reforma sistemul suficient. Sunt tare optimist că încă într-un an de zile noi nu că o să avem cel mai mare progres, dar o să fim printre lideri, cel puțin în comunitatea energetică, care au implementat standardele europene și internaționale pe piețele energetice”, a mai spus Andrei Spînu.
Șeful misiunii USAID în Republica Moldova, Scott Hocklander, a menționat că pe parcursul anilor de parteneriat cu Republica Moldova, au fost susținute peste 130 de proiecte strategice, fiind investiți circa 650 de milioane de dolari. Și proiectul MESA vine să consolideze parteneriatul cu USAID, mai ales că este vorba despre un domeniu critic cum este cel energetic.
Directorul proiectului MESA, Armen Arzumanyan, a declarat că investiția suplimentară anunțată deja este pusă în aplicare, iar echipa proiectului deja elaborează soluții și oportunități pentru un sector energetic mai curat, mai sustenabil și mai sigur. „Lucrăm cot la cot alături de partenerii de aici pentru a permite dezvoltarea potențialului energetic al Republicii Moldova”, a mai spus Armen Arzumanyan.