Următorul preşedinte al CMC ar putea să fie ales abia după parlamentare

Următorul preşedinte al Consiliului municipal Chişinău (CMC) ar putea să fie ales abia după parlamentarele din 5 aprilie. Aceasta deoarece mulţi dintre consilierii municipali sunt implicaţi în campania electorală. Vineri, 13 februarie, în ziua demiterii lui Eduard Muşuc din funcţia de preşedinte al CMC, mai mulţi consilieri au lăsat să se înţeleagă că ar fi bine ca şedinţele consiliului să fie suspendate până la scrutin, transmite Info-Prim Neo. Înainte de a fi votată demisia lui Eduard Muşuc consilieri din opoziţie au criticat activitatea CMC în perioada în care acesta a prezidat şedinţele. Liderul fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alexandru Tănase, a spus că demiterea lui Muşuc „este singura opţiune de depăşire a crizei şi a haosului care domneşte în capitală”. „Modul şi stilul de conducere al acestuia este autoritar, în această perioadă a fost călcată în picioare minoritatea. Acesta s-a folosit deseori de funcţia sa în interes de partid, iar modul de gestionare a situaţiilor apărute a fost unul inadecvat şi nu mai poate continua”, a spus acesta. Consilierul fracţiunii Alianţa Moldova Noastră, Oleg Cernei, a spus că „un preşedinte de consiliu trebuie să fie tolerant, nu autoritar”. „Odată cu venirea în funcţie a lui Eduard Muşuc în consiliu, s-a instaurat dualitatea de putere”, a menţionat acesta. Cernei i-a sugerat lui Muşuc „să-şi dea singur demisia”. Consilierul Partidului Comuniştilor, Valerii Pavlov, l-a susţinut pe Eduard Muşuc şi a spus că „acesta este cel mai potrivit în funcţia de preşedinte al CMC”. „Puterea sovietică a investit atât în municipiul Chişinău, dar noi distrugem totul”, a spus Pavlov, menţionând că „nimeni din această sală nu are interesul să muncească pentru cetăţeni”. Şi preşedintele Mişcării social-politice „Ravnopravie”, Valerii Climenco, a spus că „Muşuc este la locul lui”. „Acesta este victima situaţiilor politice din ţară”, a spus Climenco, menţionând că „dacă va fi prim-ministru (Dumitru Braghiş, preşedintele PSD, a anunţat anterior într-o conferinţă de presă că formaţiunea sa îl va propune pe Eduard Muşuc la funcţia de prim-ministru în cazul în care ajunge în Parlament, n.r.), acesta nu va fi mai rău decât cei care au fost până acum”. Consilierul neafiliat Oazu Nantoi, vicepreşedintele Partidului Democrat, a spus că „este trist faptul că Eduard Muşuc a acceptat să joace jocurile puterii centrale, deşi este tânăr” şi a spus că CMC nu trebuie să fie un organ implicat în lupta electorală. Această părere a fost exprimată şi de către liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care a spus că „un tânăr trebuie să aibă doar metode democratice de a acţiona, nu din cele totalitare”. În replică, Eduard Muşuc a spus că „totul are legătură cu alegerile parlamentare care vor avea loc la 5 aprilie şi că ar prefera ca votul de demitere să fie exprimat în mod deschis”. Consilierii au ales totuşi votul secret. Muşuc a fost demis cu 30 de voturi. Opt consilieri au votat împotrivă, iar două buletine au fost declarate nule. Aleşii locali se vor întruni marţi, 17 februarie, pentru a discuta alegerea noului preşedinte al CMC. Până atunci liderii de fracţiuni se vor întruni într-o şedinţă pentru a discuta acest subiect.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.