Unul din vizitatorii Târgului specializat de bunuri imobiliare ar putea deveni proprietarul unui teren în capitală

Unul din vizitatorii Expoziţiei „Imobil-Moldova 2006” va intra în posesia unui lot pentru o vilă. Premiul va fi oferit de compania „Metru Pătrat”, într-o tombolă organizată, pe 15 octombrie, la CIE „Moldexpo”. Expoziţia specializată pe tematică imobiliară „Imobil-Moldova 2006”, inaugurată joi, 12 octombrie, este o premieră pentru R. Moldova, anterior existând doar secţiuni tematice în cadrul expoziţiilor de construcţii, a declarat pentru Info-Prim Neo Olesea Komisarov, managerul expoziţiei. La for sunt prezente 40 de companii specializate, atât de stat, cât şi private, ce formează infrastructura pieţii imobiliare. Acestea reprezintă diferite domenii, cum ar fi piaţa locativă primară şi secundară, bunuri imobiliare comerciale, vile, imobile de elită, bunuri imobiliare amplasate peste hotare, terenuri de construcţii, proiecte investiţionale, gestionarea bunurilor imobiliare, credite ipotecare, servicii financiare pentru populaţie, evaluări imobiliare şi consulting, consultaţii juridice, servicii de asigurare şi ediţii mass-media specializate. În cadrul forului sunt organizate seminare şi mese rotunde specializate. Vizitatorii expoziţiei pot obţine consultaţii detaliate privind înregistrarea şi privatizarea imobilelor, noul sistem de impozitare, vor lua cunoştinţă de serviciile celor circa 100 de agenţii imobiliare din R. Moldova, cât şi de lista de preţuri pe piaţa de domeniu. La for participă reprezentanţi ai Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, Institutului de geodezie, prospecţiuni tehnice şi cadastru „Ingeocad”, Agenţiei Municipale de Ipotecă din Chişinău „AMIC”, precum şi agenţi economici din sfera construcţiilor şi tranzacţiilor imobiliare. Managerul expoziţiei a mai declarat că expoziţia va avea în mod obligatoriu o continuitate, însă modul de organizare, perioada de organizare şi periodicitatea expoziţiei vor fi stabilite de comun acord cu participanţii, întrucât este vorba de o premieră. Astfel, forul va fi perfecţionat şi racordat la necesităţile participanţilor şi vizitatorilor. La 2 octombrie, în prima zi de activitate, expoziţia a fost vizitată de aproximativ 1000 de persoane, iar în zilele de week-end se aşteaptă că numărul acestora va creşte semnificativ. Expoziţia specializată „Imobil-Moldova 2006” va funcţiona până la 15 octombrie, în Pavilionul 2 al CIE „Moldexpo”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.