A fost restabilit în funcție directorul Cimitirului „Sfântul Lazăr”, care este cercetat într-un dosar penal ce vizează o schemă de îmbogățire ilicită din vânzarea locurilor de înhumare. Potrivit reprezentanților Centrului Național Anticorupție, dosarul, care însumează peste 140 de episoade de corupere, va ajunge în curând în instanța de judecată, iar în fața magistraților urmează sa fie aduși 28 de inculpați.
„Am aflat astăzi despre încheierea judecătorilor privind repunerea în funcție a unuia dintre principalii figuranți în schema de corupție de la Cimitirul „Sfântul Lazăr”. În calitate de ofițeri ai CNA, nu suntem în drept să comentăm sau să dăm aprecieri unei decizii judecătorești. Însă, pe partea morală a acestei situații, desigur avem multe de spus. Revenirea la birou a unei persoane documentate într-un caz deosebit, când s-au făcut bani pe seama răposaților, un caz cu impact social enorm, ne lasă un sentiment de descurajare. Și sunt sigură că nu doar CNA și procurorii simt această decepție, dar și toți cei care au văzut în imaginile difuzate de noi cum se făceau „afaceri” în unul din cele mai mari cimitire”, a declarat pentru IPN ofițerul de presă al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi.
La aceasta etapă, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste două milioane de lei, care aparțin unor figuranți.
Pe lângă director, este cercetat adjunctul său și un maistru de la Cimitirul „Sfântul Lazăr”. De asemenea, au fost vizați contabilul și alți angajați din administrația cimitirului. Persoanele sunt bănuite că ar fi pretins sume ilegale de bani de la rudele răposaților, care urmau să obțină un loc de înhumare la cimitir. Potrivit CNA, în cadrul acestei scheme, în doar trei luni, au fost încasați peste jumătate de milion de lei. Conform datelor anchetei, membrii grupului percepeau, în afară de taxa de stat pentru un loc de veci, care constituie 1 051 de lei, și plăți suplimentare care se ridicau până la cinci sau șapte mii de lei. De asemenea, cei care voiau să rezerve un loc la cimitir pentru familie sau rude, la fel, trebuiau să plătească dublu față de taxa de stat de 4 612 lei.