Douăzeci de universități din 16 centre universitare din România și-au expus, pe 4 și 5 iunie, la Chișinău, oferta de învățământ pentru tinerii din Republica Moldova care, după absolvirea liceului, doresc să își continue studiile peste Prut.
Organizatorul Târgului de Universități de la Chișinău a fost Federația Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), al cărui președinte, Liuba Eremia, a declarat pentru IPN că este cel de-al șaptelea an în care astfel de eveniment este organizat în Republica Moldova.
„Anul acesta avem o noutate – Facultatea de Informatică, domeniul IT fiind mai căutat decât în alți ani”, a spus Liuba Eremia. Președinta FTRP a precizat că universitățile din România pun la dispoziția tinerilor din Republica Moldova 5723 de locuri – licență, masterat și doctorat. „3700 de locuri sunt cu bursă”, a spus Liuba Eremia.
Margareta Coteață, profesor la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, a declarat că instituția de învățământ a venit cu oferte de la 11 facultăți, pentru două dintre acestea fiind necesar examen de admitere – Arhitectură și Informatică. „Pentru Chișinău, actele pot fi depuse până pe 27 iulie la Liceul Gheorghe Asachi”, a mai spus Margareta Coteață.
Sergiu Voloc, un tânăr care este deja student în anul 3 la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova, a spus că domeniul IT este unul de perspectivă și în continuă dezvoltare, atât în România, cât și în Republica Moldova. „Tinerii din Republica Moldova sunt foarte interesați de facultatea noastră. Aceștia se apropie de standul facultății noastre și solicită foarte multe informații”, a spus Sergiu Voloc.
O aspirantă la calitatea de studentă este Nicolina Nemerenco, care îți dorește să continue studiile la Universitatea Maritimă din Constanța. Aceasta a spus că a ales acest domeniu pentru că îi place să călătorească pe mare și atunci va putea îmbina profesia cu pasiunea. „Ca absolventă a unei facultăți în domeniul maritim, sunt perspective mari de angajare și pe uscat, nu doar pe mare”, a spus Nicolina Nemerenco.
Pe 6 iulie, Târgul Universităților din România se va desfășura la Bălți, iar pe 7 iulie, la Cahul.